BĂNICIOIU se află la un pas de a DIVULGA TOTUL: „Am multe pe suflet...”

Nicolae Bănicioiu, candidat la funcția de președinte-executiv al PSD, a declarat că toți cei aflați în această cursă au șanse foarte mari de a câștiga.

"Jocurile subterane şi ascunse ale unora nu se potrivesc. (...)Şansele sunt mari pentru că după cum vedeţi, toate candidaturile au fost aprobate. Toate au fost aprobate cu scor mare.  Toata lumea plânge, toată lumea care nu vrea să câştigăm noi plânge, şi vă asigur că nu vom diviza voturile. Nu candidăm pentru o funcţie. Cred că important e să prevaleze raţiunea, nu dorinţa unuia de mărire. Era bine să gândească toţi la fel, la binele partidului.", a spus Nicolae Bănicioiu după CEXul PSD.

Tot el a venit şi cu un avertisment. Fostul ministru susţine că ar putea dezvălui multe lucruri cu privire la Congres,

"Sunt foarte rezervat în declaraţii. Credeţi că nu aş putea spune multe? Am multe pe suflet. V-aş spune multe despre acest CEX şi despre congresul de mâine. Dar nu spun din respect pentru colegii mei. (...) Eu dezvăluiri v-am făcut tot timpul, şi când aveam funcţii, şi când nu aveam funcţii. Şi la moţiune mi-am spus părerea cum a fost, chiar dacă nu a convenit unora.", a completat Bănicioiu.