Vicepreședintele Camerei Deputaților a fost pus sub acuzare săptămâna trecută pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a influenţei şi autorităţii conferite de funcţia de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit şi spălarea banilor.
Deputatul Dan Motreanu este cercetat în dosarul în care este urmărit penal George Scutaru, fost consilier prezidenţial, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.
Potrivit DNA, în cursul anului 2008, o persoană cu funcţie de conducere în administraţia locală - denunţător în dosar - a pretins şi primit de la o altă persoană suma de aproximativ un milion de euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafeţe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
"Din banii primiţi, aproximativ 700.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare, persoana denunţătoare i-a dat lui George Scutaru, la data faptelor deputat şi membru cu funcţie de conducere într-un partid (inculpat în prezenta cauză), suma de 170.000 euro, iar suma de 250.000 euro i-a fost remisă lui Dan Motreanu, ambele sume fiind date în acelaşi scop, respectiv pentru finanţarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale şi generale) a candidaţilor partidului din care fac parte cei doi. Există date că provenienţa şi modul în care s-au obţinut banii erau cunoscute exact de cei doi beneficiari ai sumelor de bani", susţin procurorii DNA.