La un an şi patru luni de când 80 de familii din Timişoara au ajuns în stradă după ce blocul în care locuiau a sărit în aer, guvernul a aprobat, ieri, finanţarea reabilitării imobilului de pe strada Constantin Brăiloiu.
Proiectul aprobat de guvern reprezintă cea mai scumpă variantă propusă de specialiştii timişoreni în construcţii după ce au inspectat blocul. Astfel, fondurile de peste 200.000 de euro vor fi folosite pentru reconsolidarea blocului şi izolarea lui termică. "Au fost alocaţi peste 200.000 de euro pentru că s-a aprobat varianta a doua propusă de specialişti, mai scumpă, care presupune nu numai consolidarea, ci şi reabilitarea termică. Investiţia ar putea fi realizată chiar de ADP, deoarece ei pot să lase din profit în acest caz şi să ofere un cost mai mic", explică prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală.
Un an de tergiversări
Explozia a avut loc la mijlocul lunii ianuarie 2010 şi a fost provocată de o butelie. Un om a murit, iar 126 de adulţi şi copii au trebuit să se mute în grabă deoarece structura de rezistenţă a blocului a fost distrusă. Timp de mai bine de un an, problema finanţării lucrărilor de reabilitare a fost pasată între primărie şi guvern. Mai mult, locatarii au fost lăsaţi la un moment dat să se mute în blocul nesigur pentru a fi evacuaţi din nou în numai câteva zile. În tot acest timp, sinistraţii au locuit fiecare pe unde a putut: unii într-un cămin şcolar, alţii pe la prieteni sau rude.
- Viaţă de sinistrat în blocul distrus de explozia unei butelii