Candidaţii cheltuiesc înaintea alegerilor între 100.000 şi 500.000 de euro, faţă de 60.000 cât câştigă, oficial, de la parlament în patru ani.
Uninominalul face în bugetul fiecărui candidat o gaură greu de acoperit ulterior din salariul de parlamentar. Potrivit unor surse din piaţa marketingului politic, costul unei campanii într-un colegiu uninominal depăşeşte, în cele mai multe cazuri, 100.000 de euro, în zone preponderent rurale, şi poate ajunge chiar până la 500.000 de euro în Bucureşti.
Cum indemnizaţia netă a unui parlamentar fără funcţie este de 1.250 de euro lunar, adică 60.000 de euro în patru ani de mandat, în campanie se investeşte dublu sau chiar de 10 ori mai mult.
Trei apariţii TV fac praf bugetul legal
Limita legală de 50.000 de euro pentru un candidat la Camera Deputaţilor şi 75.000 de euro la Senat nu-i împiedică pe candidaţi să-şi facă în realitate cu totul alte calcule şi investiţii electorale. De altfel, suma ar fi epuizată în două apariţii în emisiuni electorale la Realitatea TV (20.000 de euro/emisie) şi una la B1 TV sau OTV (10.000 de euro/oră), în condiţiile în care potenţialul parlamentar nu şi-ar tipări niciun afiş, banner sau măcar un mash electoral de expus pe un bloc (3.000-5.000 de euro).
Un staff de campanie care să bată stradă cu stradă colegiul - în condiţiile în care un candidat nu se poate întâlni personal decât cu maximum 2.000- 3.000 de oameni într-o lună - ajunge la 8.000-10.000 de euro. Call-centerurile, devenite o modă a uninominalului, ajung şi ele la 10.000-15.000 de euro pentru contactarea a 30.000 de alegători.
Simpla şedinţă foto pentru afişe costă în jur de 1.000 de euro, iar tipărirea acestora, a flyerelor şi a scrisorilor electorale poate merge de la 3.000 la 10.000 de euro în marile oraşe.
Aşa-zişii „voluntari“ primesc şi ei un minimum de 10 lei pe oră, iar oamenii trimişi în secţiile de votare „suflă“ în jur de 2.000 de euro, mai ales în rural.
Un buget greu de estimat, dar obligatoriu este cel al mitei electorale, botezată în branşă „oferirea de produse promoţionale“, de la alimente până la bani.
În total, estimează Ninel Ganea, de la Simple PR, agenţie care consiliază candidaţi PSD, „într-un colegiu preponderent rural, o campanie serioasă ajunge la 70.000-100.000“. Datele din piaţă arată că la Bucureşti suma se multiplică de 2, 3 sau chiar 5 ori. Bani pentru consultanţi Sume consistente merg pe noul sistem în consultanţă, pentru conceptul campaniei. Chiar şi candidaţii în colegiile fără şanse de câştig au primit instrucţiuni clare să-şi facă o minimă campanie pentru a strânge voturi care la nivel judeţean să aducă un mandat în plus partidului.
„Pentru un candidat fără şanse, în condiţiile în care îşi asumă realitatea, onorariul de consultanţă nu poate coborî sub 15.000. Pentru un judeţ în care există şanse serioase, onorariul poate merge spre 30.000-40.000 de euro, în funcţie şi de concurenţă“, estimează Adrian Ţibu, directorul agenţiei de consultanţă Profile Communication cu care lucrează PDL.
În tabăra liberală, tarifele de consultanţă pleacă de la 5.000 de euro pentru un candidat şi cresc serios în cazul intrării în parlament. Taxa de succes este, potrivit lui Dan Andronic de la Multimedia Political Communication, între 30.000 şi 50.000 de euro. O altă firmă căutată pe piaţa consultanţei, Kensington Communication, a lui Răzvan Săndulescu, percepe, potrivit acestuia, un comision de 5.000-7.000 de euro de candidat.
CAMPANIA LA TELEVIZOR Realitatea TV - de la 10.000 de euro („Deschide lumea“) la 20.000 de euro/emisiune („Alege premierul“, „Realitatea te priveşte“) B1 TV - 2.000 de euro („Uninominalii“) - 10.000 de euro/oră („Alege Naşul“) OTV - „Dan Diaconescu în Direct“ - 10.000 de euro/oră Antena 1 - Cluj-Napoca 4.000 de euro/oră Analog TV - Timişoara: 3.000-14.500 de euro/oră Axa Tv - Baia-Mare: 6.000 de euro/oră Tele 'M-Iaşi- 500 de euro/minut
sursa: CNA