Editura Evenimentul si Capital

CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BĂNEASA? S-a ajuns la Parlament! Se schimbă harta! Breaking news

Autor: | | 4 Comentarii | 17773 Vizualizari

Parlamentul României a aprobat propunere legislativă a senatorului Nicolae Moga privind trecerea oraşului Băneasa, judeţul Constanţa, la rangul de comună. Înițiativa legislativă, adoptată în premieră, urmează să fie trimisă spre promulgare la președintele Klaus Iohannis și, imediat după apariția în Monitorul Oficial, orașul Băneasa devine, oficial, comună.

Mai întâi a fost organizat referendumul privind trecerea orașului Băneasa la rangul de comună, desfășurat în vara lui 2017 când locuitorii au aprobat ca așezarea lor să redevină comună. Băneasa, făcută oraș pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, are aproape 4000 de locuitori, fiind amplasată în sudul județului Constanța. La inițiativă și demersurile senatorului de Constanța, Nicolae Moga, proiectul de lege a trecut de Camera Deputaților și, în data de 19 decembrie, a fost aprobat și în Senat, care este cameră decizională.

“Această trecere de la oraș la comună este prima din România pentru că noi o să modificăm, de fapt, harta administrativă a României. Se schimbă buletinele de identitate, structura șamd”, declară senatorul Nicolae Moga, el considerând că “reorganizarea administrativ teritorială a României este absolut necesară”. Iar locuitorii din Băneasa vor avea facilități pe care nu le puteau avea atâta timp cât erau oraș. Taxele și impozitele vor fi diminuate considerabil. Vor putea accesa fonduri pe dezvoltare rurală, apă, canalizare, școli, grădinițe, asfaltare.

Cati BANI a castigat Simona Halep, dupa victoria cu Venus William! Anunt de ultima ora! S-a imbogatit!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI