În cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu”, realizatorul acesteia a vorbit despre criza politică izbucnită în România din cauza scandalului din PSD.
”S-a demonstrat în aceste zile că se poate merge până în pânzele albe cu intriga, cu scandalul. Probabil că în zilele care vor urma, chiar dacă va fi o pauză sfântă de weekend, vor continua cu astfel de lovituri sub centură, atât Sorin Grindeanu cât și Liviu Dragnea, fiind abia la începutul dezvăluirilor.
De ce s-a întâmplat asta? Din plictiseală!
Atunci când deții toată puterea este foarte greu să o gestionezi minut cu minut pentru că nu ți se potrivește situația. Nici PSD-ul, cum nici USL-ul, la un moment dat, nu a fost capabil să gestioneze o situație care îl depășea ca rang și atunci sigur că s-a ajuns la acest conflict intern, unul care mocnea”, a comentat Banciu.
”Sorin Grindeanu se agață de această funcție cum nimeni nu și-ar fi putut imagina. El merge chiar mai departe și a cutezat să-i dea șah lui Liviu Dragnea, suspendând decizia demisiei sale de cea a șefului său de partid până luni.
Iată că politicienii nu se dezmint nici măcar într-o asemenea situație. Ei nu pun la socoteală că ar putea să muncească în weekend. Ce ar putea să facă? Păi, ar putea, de exemplu, să alcătuiască guvernul”, a mai spus Radu Banciu, confrom b1.ro.