Banciu a vorbit despre conflictul DRAGNEA-TUDOSE

În cadrul emisiunii „Lumea lui banciu”, realizatorul a vorbit despre zvonurile conform cărora Dragnea deja ar avea unele neînţelegeri cu premiuerul Mihai Tudose.

”Se pare că după mai puțin de trei zile el și l-ar fi urcat în cap pe Liviu Dragnea, care aștepta un ”yes man”, așa cum probabil se gândea și în cazul lui Sorin Grindeanu. Se pare că Tudose ar face pe durul din nimic”, a spus Radu Banciu.

„El i-ar fi dat un telefon acestuia și i-ar fi spus că nu stă la ordin drepți în fața nimănui. Păi, întâi să demonstreze tovarășul Mihai Tudose ceva, să stea peste noapte acolo, să stea peste program, să nu plece în concediu în această vară, să facă niște lucruri. Așa ni s-a spus, că guvernul trebuie să recupereze dobitociile predecesorilor lor, care de fapt sunt tot ei, numai că atunci aveau un alt șef. Deci, prostiile pe care le-au făcut sub umbrela lui Sorin Grindeanu trebuie recuperate acum sub paltonul lui Mișu Tudose”, a mai adăugat acesta, conform b1.ro.