Banciu a citit în direct ce i s-a transmis şi i s-a urcat sângele la cap! Alertă la B1 Tv

Banciu a citit în direct ce i s-a transmis şi i s-a urcat sângele la cap! Alertă la B1 Tv

În emisiunea lui de joi, de la B1 Tv, jurnalistul Radu Banciu a fost în centrul unui episod care are şanse mari să devină viral.

Pe Banciu l-a luat durerea de cap în timp ce relata despre numărul-record de noi infectări cu Covid-19, 460.

În ediția de joi seară a emisiunii Lumea lui Banciu, jurnalistul a remarcat că situația în România este tot mai gravă din cauza epidemiei de coronavirus.

Acesta a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că în loc să se discute despre măsuri și o eventuală revenire la starea de urgență, nimeni nu știe nimic.

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, Banciu a subliniat că oamenii și-au pierdut răbdarea și se vorbește din ce în ce mai mult despre relaxare.

„Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat azi (n.r. – joi, 25 iunie) la Târgu Jiu, probabil lângă bustul lui Sergiu Nicolaescu, că Guvernul pregătește noi măsuri de relaxare pentru 1 iulie.

Adică pentru săptămâna viitoare, și că, dacă vor fi restricții, acestea vor fi doar așa, punctuale. Înțeleg că azi, 25 iunie, a fost a treia zi.

11 aprilie a fost ziua în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de contaminare cu coronavirus în România, peste 500. Apoi 22 aprilie, iar a treia zi este aceasta, de 25 iunie.

Ce măsuri de relaxare? Despre ce vorbești? Trăgeam un semnal de alarmă uluitor zilele trecute. Iată că am avut, ca de obicei, dreptate.

Nici poveste de relaxare. Suntem, în momentul de față, cea mai lovită țară de acest coronavirus, chiar dacă, sigur, modul în care se transmite virusul nu este cel mai alarmant cu putință, în sensul în care nu se deplasează în masă.

El practic lovește pe grupuri. Am văzut și o analiză internațională pe tema asta, de la Organizația Mondială a Sănătății. Adică virusul nu lovește ca ciuma: adică ieși pe stradă și toți de pe stradă cad ca spicele.

Încă nu e așa, dar să vorbești relaxat, când în România s-au umplut toate paturile de spitale, când nu știe stânga ce face dreapta. Dumnezeule!

Orban a zis azi, «stați liniștiți, carantina și izolarea, chiar dacă CCR a spus altceva, sunt constituționale că așa vrea mușchiul meu!».

A interpretat el că nimeni nu știe, nici Curtea, nici el, nici medicii, nici Tătaru, nimeni nu știe nimic.  Mi-e dor de oamenii ăia care veneau la 11 la televizor, ca să avem de ce să râdem.

În vremurile alea rândeam mult să știți, râdeam până ne plesnea stomacul. Au fost superbe primele luni de pandemie, că știam că nu mai aveam mult timp de trăit, că aveam timp să ne facem bilanțul, când vedeam lista aia teribilă de morți la ore exacte.

Era delicios! Azi nu ne mai vorbește nimeni, oamenii au luat-o razna, nimeni nu mai are răbdare, s-au plictisit oamenii să mai aștepte.

Au ieșit pe stradă, e o debandadă totală. Măștile astea nu-s purtate de oameni. Masca se poartă ca să-l protejezi pe celălalt și tocmai de asta românii nu o poartă, pentru că nu sunt interesați de cel de lângă ei.

E o catastrofă! În ritmul ăsta se va ajunge la 700-800 de cazuri pe zi cât de curând și atunci nu știu ce se va întâmpla.

Deocamdată nu se vorbește nici măcar pe surse de posibilitatea reizolării, adică să ne întoarcem în starea de urgență absolută. În alte țări, aceste măsuri sunt pe cale să fie luate.

Ăia nu stau la discuții populiste și recarantinează zone întregi”, a declarat Radu Banciu.

Conform ultimelor informaţii oficiale despre epidemia de coronavirus din ţara noastră, în România au fost raportate 25.286 de infectări şi 1.565 decese din cauza Covid-19.

Un număr-record de noi infectări cu Covid-19 (n.r. - 460) a fost înregistrat joi, iar dintre persoanele testate pozitiv, 17.906 au fost declarate vindecate și externate.

În schimb, 199 de pacienți sunt internați în în prezent secțiile de Terapie Intensivă ale principalelor spitale din România.

În carantină instituționalizată se află 1.149 de persoane, iar alte 72.658 sunt în izolare la domiciliu.

În acest context, ministrul Sănătății a declarat pentru B1 TV că în acest moment, în România se manifestă o transmitere comunitară accentuată a coronavirusului.

Asta se întâmplă şi pentru că distanțarea socială nu mai este respectată așa cum ar trebui şi cum au recomandat autorităţile.

sursa: b1.ro