Băncile au ieftinit creditele, dar mai au de luptat cu încrederea scăzută a clienţilor şi cu unele proceduri greoaie.
Unul dintre elementele care au blocat accesul românilor la credite în ultimii ani a fost costul ridicat al împrumturilor. În ultimul timp, acest blocaj a dispărut. "Pentru toate tipurile de credite noi acordate asistăm la o reducere a dobânzii, "ceea ce dă temei părerii că se va relua creditarea", a spus, ieri, Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), la un seminar pe teme de creditare.
De altfel, potrivit statisiticilor, dobânzile practicate de creditori pentru împrumuturile noi sunt, în prezent, chiar mai scăzute decât înainte de izbucnirea crizei financiare.
Ce mai au de făcut creditorii
Una dintre problemele cu care se confruntă însă în continuare băncile pentru a da mai multe credite este lipsa cererii şi în special a clienţilor solvabili, dar şi a încrederii clienţilor în sistemul bancar.
"În timp ce 80% dintre companii, în general, spun că au o activitate orientată către clienţi, doar 8% dintre clienţi au impresia că sunt puşi în centrul preocupărilor băncii sau companiei cu care lucrează", a spus Radu Topliceanu, directorul ariei produse retail din cadrul Raiffeisen Bank România.
Pe de altă parte, veniturile românilor, mult diminuate de criză, le blochează acestora accesul la credite.
Proceduri greoaie
"Gradul de simplificare al produselor bancare are mult potenţial de dezvoltare. Există bănci locale unde, pentru deschiderea unui cont, trebuie completate 10 formulare şi sunt implicate cinci nivele de decizie", a spus Kurt Weber.
Băncile ar trebui să regândească şi propriile proceduri interne şi modul în care îşi vor adapta reţelele, pentru a deveni eficiente. Instituţiile au nevoie de aceste transformări mai ales că marjele de profit vor scădea mult anii viitori, din cauza concurenţei.
"Ce vor face băncile cu reţelele? În sucursale există mult mai puţin trafic decât înainte. Băncile trebuie să vadă care este potenţialul regiunilor (unde se află sucursalele - n.r.) şi rata rentabilităţii", a mai spus Weber.
În plus, multe dintre băncile locale nu cunosc exact care este costul creditelor pe care le oferă, date fiind sursele multiple de finanţare din care acordă împrumuturile.
CONDIŢII
Scăderea avansului care trebuie prezentat de client, creşterea gradului de îndatorare şi costuri mai mici sunt facilităţile oferite în ultimul timp de bănci clienţilor care vor să acceseze credite
Creditarea se reia încet,iar băncile încep să facă paşi timizi pentru a încuraja românii să se împrumute mai mult. "În ultima lună, am modificat condiţiile de creditare, raportul maxim acceptat dintre valoarea creditului şi valoarea ga ranţiei, precum şi modul de calcul al gradului de îndatorare. Raportul maxim acceptat dintre valoarea creditului şi valoarea garanţiei a fost majorat la 85% pentru creditele ipotecare în euro şi 75% pentru creditele de nevoi personale garantate cu ipotecă în lei şi euro.
Totodată, gradul de îndatorare a fost majorat la 60% pentru aplicanţii cu un venit pe familie mai mare de 750 euro", au declarat reprezentanţii Bancpost, pentru EVZ.
De altfel, banca a obţinut o creştere cu 41,25% a numărului de credite ipotecare în primele patru luni ale anului 2011 faţă de perioada similară a anului 2010, au completat aceştia.
Scad costurile
Băncile îşi reglează costurile în funcţie de produsul de creditare pe care vor să se axeze în perioada următoare. "Unul din produsele prin care vrem să ne creştem cota de piaţă pe segmentul retail este creditul auto", au declarat reprezentanţii Carpatica.
"Începând cu primul trimestru din 2011, am revizuit complet şi adaptat condiţiilor din piaţă fişa de produs la Creditul Auto, repoziţionându-l ca pe un credit fără comisioane cu o dobândă avatajoasă, iar rezultatele sunt deja vizibile", a spus Georgiana Mincu, director executiv al băncii.
La BRD, 2011 a adus o creştere a creditelor de consum noi. Soldul a rămas neschimbat, dar asta deoarece creditele din perioada 2007 – 2008 au ajuns la scadenţă, iar prin volumul mare de credite noi banca a reuşit să acopere împrumuturile rambursate.
PROFIL
Cum arată clientul ideal al băncilor
După 2009, primul an de criză, în care multe dintre băncile locale au îngheţat creditarea, şi un 2010 în care acestea s-au ocupat în special de creditele cu probleme, insti tuţiile financiare se văd acum puse în faţa celei mai mari provocări din istoria lor recentă: cum şi cui pot acorda credite, aşa încât experienţa nefastă a ultimilor ani să nu se repete.
"Accentul se va pune pe segmentarea clienţilor, pe grija faţă de portofoliu şi pe dezvoltarea de noi tehnologii", a spus Gabriela Nistor, director executiv al diviziei retail a Băncii Transilvania.
Clienţii şi-au păstrat preferinţa pentru creditele simple pe care doresc să le acceseze cât mai repede, spune Dana Demetrian, director executiv în divizia retail banking a BRD SocGen.
"Când un client îşi primeşte salariul de câţiva ani printr-o anumită bancă, banca îi cunoaşte comportamentul de plată şi îi poate acorda mult mai rapid un credit", spune Demetrian.
În funcţie de bonitatea clientului şi de istoricul relaţiei sale cu banca, şi alte condiţii de credit ar putea ajunge să se schimbe. "Probabil că vor exista anumite produse, pentru un anumit segment de clienţi cu un avans mai mic şi cu un grad de îndatorare mai mare", spune Sorin Mititelu, directorul diviziei retail a BCR.