Este concluzia studiului care a fost publicat azi de UBS, o bancă elveţiană, în colaorare cu firma de consultanţă PwC, după cum transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Averile miliardarilor lumii, cumulate, au ajuns astfel la astronomica sumă de 8.900 de miliarde de dolari.

Creşterea spectaculoasă a acestora se datorează Chinei, în principal, pentru că în această ţară a apaărut un fenomen extrem de interesant. Practic, pe parcursul anului trecut, în aproape fiecare săptămână răsărea un nou miliardar. Sau chiar câte doi, în acelaşi interval.

La nivel global, în cursul lui 2017 au apărut încă 199 de miliardari.

În clubul acesta select, planetar, se află azi 2.158 de persoane, conform studiului Billionaires Insights Report. Evident că pentru a fi în categoria asta trebuie să ai o avere de cel puţin un miliard de dolari.

Legat de China, ţara aceasta are în prezent 373 de miliardari. Averea lor a crescut fulminant, cu 39%, ajungând la totalul de 1.120 de miliarde de dolari.

"Antreprenorii miliardari din China sunt în fruntea transformării economice a ţării lor, şi pe cale de consecinţă, a restului Asiei. În decurs de 10 ani ei au creat unele din cele mai mari companii ale lumii, au crescut standardele de viaţă şi au făcut averi într-un ritm fără precedent", arată raportul în cauză.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: