Băieţi cu altă faţă

VOLEI. Gheorghe Vişan, preşedintele Federaţiei Române de Volei, l-a lăudat pe Stelian Moculescu, antrenorul naţionalei masculine, pentru schimbările aduse echipei, care a trecut în turul doi de calificare pentru Mondialele din 2010.

„În urmă cu şapte luni, această echipă nu reuşea să câştige niciun set în preliminariile Campionatului European. Moculescu a luat echipa din mers şi a dat altă faţă României“, a spus Vişan pentru Mediafax. Naţionala masculină a ocupat primul loc la turneul preliminar de la Viena, învingând Ungaria (scor 3-2), Austria (scor 3-0) şi Bosnia (scor 3-0). În a doua rundă, tricolorii vor înfrunta, în luna mai, naţionalele din Grecia, Portugalia, Slovenia şi Danemarca.