Badea are un nou război personal. „Cât de proşti sunt unii jurnalişti!” Cine este vizat?

Badea are un nou război personal. „Cât de proşti sunt unii jurnalişti!” Cine este vizat?

Prezentatorul emisiunii „În gura presei” (Antena 3), Mircea Badea, a reacţionat în stilul său binecunoscut după o decizie a Curţii Constituţionale a României.

CCR a decis joi că este neconstituțională trimiterea doar printr-un ordin de ministru în carantină, izolare ori în spital a cetățenilor, chiar și a celor infectaţi cu COVID-19.

Mircea Badea a tot militat pentru această idee şi în dezbaterile cu privire la acest subiect a avut replici aprinse şi cu Raed Arafat, şi cu Gabriela Firea.

Acum, la puţin timp după decizia CCR, Badea a reacţionat: „Noi suntem singura țară din lume care a internat cu forța.

Ne puteți urmări și pe Google News

De fapt forța este cuvântul important în această ecuație. Că îl cazezi pe cetățean într-un hotel, într-un șopron, la el în pod, la el în sufragerie sau la Jilava la pârnaie, important este ca el să fie de acord.

Ideea este că în România s-a internat în spital cu forța, lucru unic pe planeta Pământ. Nu cred că trebuie să căutăm prea mult cum anume vom rezolva noi acum izolarea asimptomaticilor.

Păi, cum a făcut absolut tot restul lumii. Dacă îi cazăm la hotel, important e să nu-i cazăm cu forța.

Să-i iei cu mascații, să-i faci dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, asta e de un stalinism și de un primitivism care nu are de-a face cu nicio combatere a pandemiei.

Le-a dat CCR daună totală. S-a dus dracu' soviet style. Nu mai suntem ca în Bangaluru, doar că mai rău.

Sunt în continuare şocat de cât de proşti sunt unii jurnalişti. PS: Bravo mie!”, a fost reacţiile lui Mircea Badea în direct la „Sinteza zilei” şi pe Instagram.

Amintim că magistraţii CCR au decis că internarea forţată a asimptomaticilor este neconstituţională şi aceeaşi decizie a fost luată şi cu privire la carantinarea celor care vin în ţară.

Astfel, Curtea Constituțională a României declarat ilegale ordinele ministrului Sănătății prin care s-au impus în ţară măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, precum carantinarea persoanelor care vin din străinătate sau internarea asimptomaticilor.

Articolele contestate de Avocatul Poporului (Renate Weber) şi considerate neconstituționale de CCR sunt:

Articolul 25, alineatul 2 din Legea 95/2006: măsurile privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii, precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii.

Articolul 8, alineatul 1 din OUG 11/2020: în cazul epidemiilor/pandemiilor sau situaţiilor de urgenţă de sănătate publică internaţionale declarate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă exista un risc iminent pentru sănătatea publică, cu respectarea Regulamentului sanitar internaţional (2005), la propunerea Grupului tehnic de experţi ai Ministerului Sănătăţii, ministrul sănătăţii instituie carantina pentru persoanele care intră pe teritoriul României din zonele afectate, ca măsură de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor.

sursa: antena3.ro