BADEA vorbeşte despre AMNISTIE şi GRAŢIERE. Ce crede realizatorul despre OUG

BADEA vorbeşte despre AMNISTIE şi GRAŢIERE. Ce crede realizatorul despre OUG

Mircea Badea e explicat, luni, că „nu este un fan” al amnistiei, dar că aceasta are și părți bune. Badea a subliniat că nu crede că legea amnistiei se va adopta vreodată.

„Există, conform reperelor mele, părți bune cu amnistia și grațierea, și părți proaste. O să încep cu părțile proaste - oricum nu cred că se dă. Scapă Udrea, spre exemplu. Eu nu vreau să scape Udrea. Vreau să se chinuie până zic eu 'stop'. Și eu nu zic 'stop'.

Sigur că se chinuie în principiu doar Udrea și atât, că Blaga, Anastase, Boagiu, Videanu - tot restul sistemului lui Băsescu - sunt acum urmașii lui Brătianu și susțin justiția”, a spus Mircea Badea la Antena 3.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat luni că la Consiliul Naţional al PSD s-a agreat ideea ca amnistia şi graţierea să fie ultima soluţie de îndreptare a abuzurilor din justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„După cele discutate acolo în şedinţă, de fapt aţi văzut că nu s-a pus problema unui vot, nu s-a pus problema unei decizii. Şi o nuanţă pe care, sigur, dumneavoastră aţi reţinut-o: chiar acolo, în Consiliul acela, s-a spus că, dacă există alte soluţii, legislative evident, de îndreptare a abuzurilor comise, evident şi normal s-a exprimat acordul cu respectivele soluţii. Dacă nu, s-a agreat ideea ca amnistia şi graţierea să fie ultima soluţie de îndreptare a respectivelor abuzuri. (...) Reflectăm, analizăm şi când ajungem la o concluzie vă comunicăm”, a declarat Toader presei, la Ministerul Justiţiei.

Toader a adăugat că, în prezent, se analizează dacă celelalte soluţii sunt de natură să elimine abuzurile.

„Ne aflăm în acest stadiu. Nu uitaţi că zilele următoare trebuie să pronunţe Curtea Constituţională cu privire la conflictul referitor la protocoale, nu uitaţi că instanţa constituţională s-a pronunţat cu privire la constituirea completurilor (...). Prin urmare, este o sumă de factori, o sumă de măsuri, care vom vedea de sunt de natură sau nu să îndrepte aceste abuzuri. Trebuie să vedem şi motivarea Curţii, trebuie să vedem motivarea pe Codul de procedură penală. Suntem în analiză dacă soluţiile celelalte sunt de natură sau nu să elimine abuzurile, dacă nu, atunci se poate discuta de etapa a doua şi atunci trebuie văzut care sunt criteriile de referinţă, dacă e natura faptei, dacă e gravitatea faptei, dacă-i pedeapsa aplicată, dacă-i pedeapsa prevăzută de lege. Asta înseamnă în analiză. În analiză nu înseamnă că stăm şi mai curge timpul”, a spus ministrul Justiţiei.

Toader a precizat că în acest moment se lucrează la un proiect de OUG pentru modificarea Codurilor penale.

„Lucrăm la un draft, la un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificare Codului penal şi modificarea Codului de procedură penală în acord cu deciziile CCR şi pentru transpunerea celor două directive -confiscarea extinsă la Codul penal, consolidarea prezumţiei de nevinovăţie - la procedură penală. (...) În august, respectiv în octombrie anul trecut, Ministerul Justiţiei a finalizat şi a transmis la Guvern două proiecte de lege exact cu acest conţinut - modificarea Codului penal în acord cu deciziile Curţii, decizii de neconstituţionalitate sau interpretative, şi confiscarea extinsă”, a menţionat Tudorel Toader.