Bacalaureat 2011: proba pentru corigenţi. Cei care nu ştiu nimic nu pot fi picaţi

Examenul de competenţe lingvistice la română a fost susţinut de 10% dintre liceenii înscrişi. Mulţi nu au dat examen în iunie fiindcă au avut corigenţe.

Atmosferă de sărbătoare în faţa Colegiul Economic "A.D. Xenopol" din Bucureşti, unde elevii susţineau ieri prima probă a sesiunii de toamnă a BAC-ului.

Manelele răsună din maşini, iar întâlnirea e prilej de a depăna amintiri de peste vară. "Nu m-am pregătit deloc. Mi-am petrecut vacanţă normal: am fost la grătare, la munte, la mare cu prietenii", povesteşte un candidat.

"I-am aburit pe profesori şi am luat calificativ maxim"

"M-am dus în sală, am luat subiectul, am scris cinci minute pe foaie ce voiam să răspund şi apoi am aşteptat 20 de minute să mai răspundă câţiva colegi în faţă mea. Când mi-a venit rândul, i-am aburit pe profesori puţin şi am obţinut calificativul «utilizator experimentat»", povesteşte relaxat unul dintre elevi.

Îmbrăcat asortat, cu tricou şi adidaşi roz, tânărul este încrezător în forţele lui şi pentru următoarele probe, motivul absenţei de la prima sesiune a bacalaureatului fiind o corigenţă la matematică. Radu, unul dintre elevii care se bucură că a luat cel mai bun calificativ la examen, este îmbrăcat cu pantaloni de blugi scurţi şi un tricou exagerat de decoltat, însă are bun simţ: "În faţa comisiei nu m-am prezentat aşa. Am hainele de schimb la mine", spune el. Şi lui tot o restanţa la matematică i-a pus beţe în roate la prima sesiune.

Practic, toţi cei care susţin proba orală la limba română, fie nu s-au prezentat la prima sesiune, fie nu au intrat în examene din cauza unei corigenţe din timpul clasei a 12-a. Cei mai mulţi au avut corigenţe la matematică, economie sau fizică.

Spui "Bună ziua!" şi ai trecut examenul

Pentru profesori, la proba de ieri a fost important ca elevii să arate că ştiu să vorbească şi să citească în limba română. Subiecte mai grele, cum ar fi "influenţa limbii franceze asupra limbii române", aşa cum reiese ea dintr-un text dat, sau subiecte mai uşoare şi mai apropiate de viaţa elevilor, precum "dependenţa de calculator şi internet", toate duc lejer spre reuşită la prima probă.

La Colegiul Tehnic "Anghel Saligny" de pe strada Nicolae Grigorescu din Capitală, atmosfera e la fel de relaxată. "A fost bine. Mi-a căzut un subiect uşor, ceva legat de poezie. M-am descurcat şi am luat calificativ de «utilizator avansat». În prima sesiune, nu m-am prezentat pentru că am avut o corigenţă la chimie. La această probă e suficient să spui «Bună ziua» când intri în sală şi ai trecut", crede Ionuţ. Pentru cei peste 100.000 de candidaţi de la această sesiune, greul vine de lunea viitoare, când încep probele scrise.

"Nu a fost o probă grea cea de română oral. Dacă ai citit ceva, era imposibil să nu legi două cuvinte, vorba aia: prost să fii, noroc că este". ELEV, Colegiul Tehnic "Raluca Rîpan" din Cluj Napoca

METODOLOGIE

"Nu pot fi picaţi cei care nu ştiu nimic"

Nici la Cluj, proba de ieri nu a speriat pe nimeni, mai ales că rezultatul nu se contabilizează la nota finală. Unul dintre elevii care au susţinut examenul la Colegiul Tehnic "Raluca Rîpan" din Cluj Napoca spune că a avut de rezolvat o problemă complicată legată de caracterizarea unui personaj din Caragiale. Elevul s-a descurcat de minune, dar cu toate acestea nu a primit calificativul maxim, adică de "utilizator experimentat". "M-am descurcat repede şi bine. Am primit calificativul «utilizator mediu», dar sincer nici nu mă prea interesează că nu vreau să merg la facultatea de filologie. O să văd eu ce fac, numai să iau Bac-ul", ne-a spus tânărul.

"Nu pot fi picaţi elevii care nu ştiu nimic. Pot să meargă la probele scrie, doar că nu vor primi certificat de competenţă lingvistică. Doar unele universităţi solicită aceste certificate", a spus Călin Mureşan, consilier în Inspectoratul Şcolar Cluj şi secretar al comisiei judeţene de BAC. (Mihai Şoica) CITIŢI ŞI:

  • Bacalaureat 2011, sesiunea de toamnă. Profesorii trişori riscă dosar penal
  • Bacalaureat 2011, a doua sesiune. Ultimul tren spre studenţie
  • Cinci motive pentru care poţi fi eliminat de la Bacalaureat
  • EVZ a montat camere de filmat la Bac şi în judeţul Suceava. Carcalete, pus la punct