BA-Iberia, gigantul de pe cerul Europei

După o fuziune accelerată de scumpirea petrolului, britanicii şi spaniolii ar putea pune bazele celui mai mare operator aerian de pe continent.

Fuziunea dintre British Airways şi spaniolii de la Iberia ar putea da naştere celui mai mare operator aerian de pe cerul Europei. Cu peste 60 de milioane de pasageri transportaţi anual, BA-Iberia i-ar lăsa cu mult în spate pe germanii de la Lufthansa, francezii de la Air France- KLM şi pe britanicii de la Ryanair. Şeful BA, Willie Walsh, a declarat că fuziunea va ajuta cele două companii să supravieţuiască în actualul context economic caracterizat de creşterea accelerată a preţului combustibilului.

„Consolidările generate de fuziuni sau preluări au devenit esenţiale în actualul context economic“, a declarat Walsh, citat de BBC. Posibila fuziune dintre britanici şi spanioli este binecuvântată de acţionarul principal al Iberia, banca CAJA Madrid, în condiţiile în care compania din Madrid a pierdut în primele trei luni ale anului 28 de milioane de euro.

Britanicii de la BA au anunţat că 2008 va fi primul an fără profit, mai ales că deschiderea Terminalului 5 de pe aeroportul londonez Heathrow s-a dovedit un total eşec. O posibilă fuziune va duce la economii importante prin împărţirea cheltuielilor cu întreţinerea avioanelor, combustibilul şi achiziţia de noi aeronave. Dacă se va decide reducerea zborurilor dintre Marea Britanie şi Spania, noua companie BAIberia ar putea opera reduceri masive de personal, anunţă cotidianul britanic „The Times“. Britanicii vor avea ultimul cuvânt Cu toate că reprezentanţii BA şi Iberia au declarat că ambele companii vor deţine jumătate din noul operator aerian după modelul Air France-KLM, analiştii citaţi de „The Times“ consideră că boardul noului gigant aviatic va fi dominat de britanici, în condiţiile în care valoarea de piaţă a spaniolilor de la Iberia este mai mică de jumătate din cea a viitorilor parteneri de la British Airways.

Vestea unei posibile fuziuni a determinat o creştere spectaculoasă a acţiunilor Iberia cu mai bine de 20%, în timp ce BA şi-a majorat valoarea acţiunilor cu 6%. Potrivit analiştilor citaţi de BBC, în urma fuziunii, Iberia îşi va consolida poziţia în America Latină şi Africa, în timp ce British Airways se va putea concentra pe cursele către America de Nord, Orientul Apropiat şi Extremul Orient. British Airways s-a arătat interesată de a deţine o cotă-parte din operatorul naţional spaniol încă din 1999, când a cumpărat circa 9% din acţiunile ibericilor.

Recent, BA şi-a majorat participaţia la 13,2%. Fuziunea celor doi operatori aerieni nu este văzută cu ochi buni de rivalii britanicilor din Regat. Oficialii Virgin Atlantic au declarat că o colaborare cu Iberia va creşte autoritatea BA pe Heathrow, cel mai aglomerat aeroport din lume, va limita opţiunile pasagerilor şi va duce la creşteri ale preţului biletelor şi ale taxelor de aeroport.