UPDATE. Sâmbătă, la ora 12.00, a început slujba de înmormântare, oficiată de ÎPS Mitropolitul Nifon, ÎPS Mitropolitul Iosif, ÎPS Mitropolitul Varsanufie și ÎPS Mitropolitul Calinic.

La ceremonie participă membrii Familiei Regale, printre care principesa Margareta, Custodele Coroanei Române. Apoi, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, de la ora 12.45, va avea loc ceremonia de reînhumare.

În tot acest timp, publicul are acces atât în parcul Catedralei istorice, cât și pe platforma din fața Noii Catedrale.

“Mașina mortuară, precedată de mașina Bisericii Ortodoxe Române, și urmată de mașina Majestății Sale și a Principelui Radu, de mașinile Familiei Regale și ale Casei Majestății Sale, a parcurs drumul spre Palatul Elisabeta. La ora 13.00, sicriul a așezat în Sala Regilor. Majestatea Sa Margareta a dorit ca, în mod simbolic, sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. S-a închis astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani când, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să părăsească palatul.

La Palatul Elisabeta, Majestatea Sa Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria s-au recules la catafalc, iar momentul a avut un caracter strict privat.

La ora 12.30, a sosit la Palatul Elisabeta Preafericitul Patriarh Daniel. Alături i-au stat Înalt Preasfințiile Lor Mitropolitul Nifon și Mitropolitul Iosif, precum și Prea Sfinția Sa Episcopul Vicar Varlaam. Preafericitul Părinte Patriarh a oferit Majestății Sale Margareta o icoană de argint, pentru a sta la Castelul Săvârșin, în memoria suveranei-mame. De asemenea, a evocat legătura istorică și identitară dintre Biserică și Coroană și a înmânat Majestății Sale Custodelui Coroanei mesajul care va fi citit din partea Preafericirii Sale la Curtea de Argeș mâine, la slujba de înmormântare” este mesajul transmis de Casa Regală a României

————————————————————————————————————————————-

La ceremonia religioasă vor asista Custodele Coroanei Române, Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia, Principesa Maria alături de Ducele Amedeo de Aosta, Principesa Mafalda (fiica Ducelui De Aosta) şi Lord Peter Rosslyn (şeful Casei Principelui de Wales şi Ducesei de Cornwall), transmite Agerpres.

La ora 12,30 va începe procesiunea militară şi religioasă către noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde se va desfăşura ceremonia îngropării în pridvor, la care va participa doar Familia Regală. La momentul intrării sicriului în criptă vor fi trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară va intona Imnul Naţional şi Imnul Regal.

Ceremonia funerară se va încheia după ce Custodele Coroanei Române, Margareta, va ieşi din catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit şi îl va da în grijă Aghiotantului Regal, pentru a fi expus ulterior în muzeul de la Săvârşin.

Cum poți participa

„Publicul va avea acces în parcul Catedralei. La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13:00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din fața Noii Catedrale.

Toți cei care doresc să aprindă lumânări și să depună flori ca omagiu față de Regina-Mamă Elena pot să o facă la Curtea de Argeș în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Majestatea Sa Margareta roagă pe cei care vor aduce flori să aleagă doar flori albe, ca omagiu adus Reginei-mamă Elena.

Familia Regală a anunțat doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie 2019.

O carte de condoleanțe este la dispoziția publicului la Palatul Elisabeta până în ziua de luni, 21 octombrie. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro”, anunță digi24.ro

Evenimente anterioare

Regina Elena a închis ochii la Lausanne, în ziua de 29 noiembrie 1982, timp în care țara noastră se afla sub comuniști. Ea a fost înmormântată la cimitirul Bois-de-Vaux din Lausanne.

Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns în ţară vineri dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional Otopeni, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

La ceremonia religioasă oficiată pe aeroport au luat parte Custodele Coroanei Române, Margareta, principele Radu, principesele Sofia şi Maria, avocatul Ioan Luca Vlad şi Constanţa Iorga, membri ai Casei Majestăţii Sale.

Cortegiul funerar s-a deplasat apoi la Palatul Elisabeta, unde sicriul a fost depus pentru scurt timp în Sala Regilor. În faţa palatului s-au aflat câteva zeci de simpatizanţi ai Casei Regale, care au adus buchete şi jerbe din flori albe, precum şi steaguri tricolore.

Custodele Coroanei, Margareta, principele Radu şi principesele Sofia şi Maria s-au recules la catafalc, momentul având un caracter privat. Alături de aceştia s-a aflat Patriarhul Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi şi preoţi.

De la Palatul Elisabeta, cortegiul funerar a plecat spre Curtea de Argeş, pe traseul Chitila – Titu – Găeşti – Topoloveni – Piteşti.

Cortegiul funerar sosit de la Bucureşti a oprit în faţa noii catedrale de la Curtea de Argeş, unde aşteptau câteva zeci de persoane, printre care şi oficialităţi locale. Familia Regală şi oficialităţile au urmat apoi sicriul pe jos, până la vechea catedrală ctitorită de Neagoe Basarab.

Opt militari de la Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada” din Curtea de Argeş au purtat sicriul din maşină în vechea catedrală şi l-au aşezat pe catafalc, cu crucea de lemn, stindardul Reginei-Mamă şi coroana cu flori albe.

După un moment cu caracter privat, publicul a putut intra în catedrală să se închine la catafalc.

Regina Elena a murit în Elveţia, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.

Te-ar putea interesa și: