Avraham Morgenstern, judecat în lipsă pentru evaziune. Avocata omului de afaceri prieten cu Mazăre cere trimiterea cauzei spre rejudecare

Avraham Morgenstern, judecat în lipsă pentru evaziune. Avocata omului de afaceri prieten cu Mazăre cere trimiterea cauzei spre rejudecare

Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie, miercuri, ultimul termen în procesul de evaziune fiscală al lui Avraham Morgenstern, condamnat pe fond la 12 ani de închisoare, în lipsa omului de afaceri, care a dispărut cu toate că se afla sub control judiciar.

Un apropiat al lui Radu Mazăre, Avraham Morgenstern a fost arestat preventiv în lipsă şi este căutat din 31 mai, după ce nu s-a mai prezentat la proces. 

La ultimul termen în apel, avocata omului de afaceri a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că decizia pe fond nu a fost motivată de judecător.

"Am lecturat decizia cu mare atenţie. V-aş spune cu tristeţe că nu am înţeles-o. Este una dintre puţinele hotărâri judecătoreşti care nu face trimitere la probe. Treisprezece martori au confirmat nevinovăţia domnului Morgenstern. Atâta vreme cât judecătorul nu a analizat declaraţiile martorilor, ne-motivarea hotărârii echivalează cu ne-pronunţarea asupra cauzei", a declarat avocata omului de afaceri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avocata a arătat în faţa instanţei că a modalitatea de plată convenită de firma lui Morgenstern, Shapir Structures SRL, cu municipalitatea pentru executarea lucrărilor era 30 la sută pe factură, 70 la sută prin bilete la ordin cu scadenţa la 4 ani.

"Modalitatea de plată s-a stabilit în interesul municipalităţii. Primăria (n.r. - Constanţa, condusă de Radu Mazăre) a dat gir şi a spus că factura proforma e perfectă! S-a analizat în exclusivitate doar contabilitatea Shapir şi s-au pus pe umerii lui Morgenstern facturile proforma. Cealaltă societate, nu! (n.r. - se referă la Confort Urban) De ce nu s-a analizat şi contabilitatea Confort Urban? De ce nu s-a analizat şi contabilitatea Primăriei Constanţa, că ei au folosit facturi proforma? Ce s-a întâmplat în contabilitatea Shapir, s-a întâmplat şi în contabilitatea celorlalţi, dar la ei a fost legal!", a conchis avocata lui Avraham Morgenstern. 

Avraham Morgenstern, administrator al firmei Shapir Structures SRL, a fost condamnat de Tribunalul București, pe data de 10 ianuarie, la 12 ani de închisoare și plata a 53 milioane lei către statul român, reprezentând prejudiciul într-un dosar de evaziune fiscală.

Tribunalul a mai dispus ca firma Shapir Structures SRL (aflată în insolvență) să plătească o amendă penală de 400.000 lei.

De asemenea, judecătorii au decis ca Avraham Morgenstern și Shapir Structures SRL să plătească în solidar statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor — ANAF, suma de 53.836.994 lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat și nerecuperat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data săvârșirii faptelor până la data plății efective.

Potrivit DNA, în perioada 2009 — 2014, Morgenstern, în calitate de administrator al firmei Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obținute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public și Privat) Constanța și Confort Urban SRL Constanța și nu a înregistrat facturile fiscale aferente veniturilor în executarea acestor contracte.

„În aceeași perioadă, inculpatul a înregistrat cheltuieli fictive, reprezentând consultanță și asistență tehnică oferite de societățile Larton Consultants ltd Cipru și Comrad Leasing ltd Cipru. Aceste activități au fost realizate cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro", susține DNA.

În dosar, procurorii au pus sechestru pe bunuri mobile și imobile ale lui Avraham Morgenstern și Shapir Structures SRL, în valoare totală estimată de circa 2,8 milioane lei și 4 imobile situate în municipiul Constanța, neevaluate.