Avortul terapeutic, susţinut de eurodeputaţi

Europarlamentara PSD Gabriela Creţu, prim-vicepreşedinta Grupului de lucru al Parlamentului European privind drepturile reproductive, HIV/SIDA şi dezvoltare i-a trimis, săptămâna aceasta, o scrisoare preşedintei Camerei Deputaţilor, Roberta Anăstase, prin care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la amendamentele la prevederile vizând avortul din noul Cod Penal, aflate în prezent în dezbatere în Parlamentul român.

Scrisoarea este co-semnată de parlamentarii europeni Anne Van Lancker, Robert Evans, Lissy Gröner, Sophie in‘t Veld, Véronique Mathieu şi Luisa Morgantini. 

"Suntem alarmaţi în special de cele două propuneri ale Subcomisiei privind Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, mai precis propunerea vizând incriminarea avortului în scopuri terapeutice realizat după cea de-a 24-a săptămână de sarcină (art 199 din proiectul de Cod Penal) respectiv cea de a acorda fetusului statutul de persoană după cea de-a 24-a săptămână (înlocuind art. 200)", se arată în scrisoare.

Potrivit deputaţilor europeni, "adoptarea unor asemenea prevederi ar avea un efect dezastruos asupra drepturilor şi sănătăţii femeilor şi ar face din România singurul stat membru al Uniunii Europene care interzice avortul în situaţii în care sănătatea şi viaţa femeii gravide sunt în pericol. Avortul terapeutic în ultima parte a sarcinii este o necesitate în unele situaţii medicale rare, pentru a proteja viaţa şi sănătatea fizică şi mentală a femeii. Incriminarea acestui tip de avort şi oferirea statutului de persoană pentru fetus ar contribui în mod direct la rate ridicate de mortalitate şi morbiditate din moment ce femeile ar căuta avorturi ilegale şi deci nesigure".

"Parlamentul român ar trebui să ia în considerare obligaţiile sale de a respecta şi proteja drepturile femeilor şi -ca şi în cazul celorlalte state membre ale UE- să permită avortul în scopuri terapeutice pe parcursul sarcinii. Aşadar, facem apel la dvs şi la celelalte autorităţi parlamentare să faceţi tot ce vă stă în putere pentru a asigura respingerea acestor două propuneri periculoase de amendament la Codul Penal român", se conchide în scrisoare.

Noul Cod incriminează avortul terapeutic Proiectul de Cod conţine un amendament care transformă avortul terapeutic în infracţiune. Aceastaă modificare legislativă ar putea schimba dramatic viaţa multor românce: avortul terapeutic devine infracţiune, în cazul în care este făcut la mai mult de 24 de săptămâni de sarcină.

După această perioadă, fătul este considerat persoană, iar orice vătămare pe care o suferă este pedepsită ca atare. Răspunderea penală ar aparţine, în această situaţie, deopotrivă femeii însărcinate şi personalului medical. România ar deveni astfel unul dintre puţinele state europene cu o legislaţie atât de dură în domeniu, alături de Austria, Germania, Lituania sau Irlanda, susţin specialiştii.

CITIŢI ŞI:

Avortul, după comisia Ponta