Avocatul Tonel Pop sare la gâtul lui Băsescu. „Am deja făcută o acţiune penală şi una civilă”

Avocatul Tonel Pop sare la gâtul lui Băsescu. „Am deja făcută o acţiune penală şi una civilă”

După ce fostul preşedinte Traian Băsescu l-a acuzat pe avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop că ar avea legături cu interlopii din Caracal, acesta a reacţionat imediat.

Avocatul a afirmat, sâmbătă, că aşteaptă ca Băsescu să-şi ceară scuze public, iar în caz contrar îi va acţiona în instanţă.

„Este absolut incredibil, ca natură umană, ca tupeu, ca suflet să facă ce a făcut, asta pe aspect emoţional şi al onoarei. Îl aştept să îşi ceară scuze public. În 24 de ore, dacă nu îşi cere scuze, am deja făcută o acţiune penală şi una civilă şi să vedem cum explică dânsul acolo cu subsemnatul - că nu mai merge să o dea cu vrăjeala pe Facebook - cum sunt eu infiltratul, cui, relaţiile mele cu Caracalul. Vă rog să mă credeţi, este prima dată în viaţa mea când am fost la Caracal. Cât tupeu, câtă aberaţie! Cred că i-a scris cineva această elucubrație şi a postat acolo. Poate nici nu ştie ce a postat. Îl aştept pentru onoare. Totdeauna l-am aparat şi nu înţeleg cum poate să îşi permită. Este o aberaţie!", a declarat Tonel Pop, potrivit dcnews.ro

Ne puteți urmări și pe Google News