Avocatul Poporului a anunțat vineri că s-a sesizat din oficiu în legătură cu suporterul care a murit pe stadionul de fotbal Dan Păltinișanu di Timișoara după ce ambulanța prezentă la teren nu a avut defibrilator cu care să intervină în caz de stop cardiac.
Potrivit lui Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al instituției, Avocatul Poporului efectuează o anchetă în acest caz. Incidentul a avut loc pe 18 septmebrie. ”Din informațiile furnizate de către mass-media reiese faptul că cele două ambulanțe private, una care se afla la fața locului și cealaltă chemată ulterior, nu aveau medic, ci doar un asistent și un ambulanțier, primul ajutor fiind dat bărbatului de câțiva angajați SMURD din Caransebeș, care se aflau și ei în tribune. După apelul telefonic la 112, a sosit o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Timiș însă, din păcate, nici aceasta nu avea medic. După, "a patra încercare", o ambulanță SMURD a preluat pacientul, însă acesta a decedat câteva ore mai târziu, la spital”, arată Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului.