Avocații italieni ai omului de afaceri clujean Ioan Bene, afaceristul clujean condamnat în dosarul Uioreanu: s-a predat de bună voie

Omul de afaceri Ioan Bene și-a angajat cei mai buni în Italia. Aceștia au declarat pentru Evenimentul Zilei că, în acest caz, nu se poate vorbi despre un fugar, ci de spre o persoană de bună credință.

Biroul avocatului Fancesco Cappi, unul dintrei cei mai celebri avocați din Italia, care l-a apărat și pe Silvio Berlusconi, fostul premier italian, a precizat că Ioan Bene s-a predat de bună voie, în momentul în care a aflat că pe numele lui s-a pronunțat o sentință definitivă, de condamnare la închisoare. ”Nu vorbim despre un fugar, ci despre un om de bună credință, care respectă legea și care atunci când a auzit că este condamnat s-a prezentat la secția de poliție din orașul unde are rezidența”, a spus un avocat de la casa de avocatură Francesco Cappi.

Avocatul respectiv a mai declarat că Ioan Bene s-a predat la Poliția din Manduria, localitate aflată în sudul Italiei. ”Domnul Bene se afla în vacanță cu familia în Italia, iar în momentul în care a aflat că este condamnat s-a dus singur la comisariautl de poliție din Manduria, unde le-a spus polițiștilor că pe numele lui, în România a fost emisă o sentință de condamnare la închisoare. Polițiștii l-au reținut pentru 48 de ore, timp în care au fost efectuate anumite verificări judiciare. În cadrul acestor verificări, domnul Bene a fost prezentat ân fața unui magistrat de la Tribunalul din Taranto, magistrat care a dispus ca partea română să trimită toate actele dosarului penal, termenul de judecată fiind 12 martie”, a mai spus avocatul, care a mai precizat că omul de afaceri clujean a fost plasat în arest la domiciliu, având interzis să ia legătura cu alte persoane străine.

Avocatul italian a mai spus că Bene va solicita magistratului italian să îi permită să efectueze în Italia, pedeapsa primită în România, țară aflată pe primul loc în topul condamnărilor la CEDO pentru condițiile din detenție.

Ioan Bene a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare pentru infracțiuni de corupție, în dosarul Uioreanu. În momentul în care, Curtea de Apel Cluj a pronunțat sentința de condamnare acesta era plecat împreună cu familia, în Italia, unde deține o casă, în localitatea Manduria.