Avocații ieșeni își aleg mâine decanul! Tudor Duca este susținut de actualul decan și este marele favorit al competiției!

Șase avocați din Iași luptă pentru funcția de decan al Baroului. Doar doi dintre aceștia au șanse reale. Tudor Duca este văzut deja de majoritatea colegilor ca fiind marele câștigător, acesta beneficiind de o susținere masivă din partea celor mai importante nume din avocatura ieșeană. Liviu Bran este perceput ca având a doua șansă. Se așteptă ca ceilalți avocați să se retragă în ultimul moment pentru a-l susține.

Mâine, 7 mai 2019, vor avea loc alegerile pentru funcția de decan al Baroului Iași. Este al doilea Baroul ca mărime din România, după cel din București, numărul celor înscriși fiind de peste 1000, dintre care 761 sunt activi, cu drept de vot. În ultimii 8 ani la funcția de decan a fost ocupată de avocatul Marius Sebastian Striblea, un nume notoriu al avocaturii ieșene. În ultimii patru ani, alături de Striblea, la conducerea Baroului s-a aflat și Tudor Duca, cel care a deținut funcția de prodecan. La alegerile de mâine s-au înscris șase candidați: Doina Stupariu, Domnița Plămădeală, Gabriela Lupșan, Tudor Duca, Liviu Bran și Daniel Atasiei. Marele favorit al competiției este actualul prodecan Tudor Duca, intrat în profesie în anul 2002, acesta fiind susținut de majoritatea tinerilor din Baroul Iași dar și de electoratul fostului decan Marius Striblea. Cei doi au făcut o echipă foarte bună la conducerea Baroului Iași, ultimii ani fiind caraterizați de o perioadă de liniște, fără dispute care să știrbească prestigiul avocaturii ieșene. Pe lângă tinerii pe care îi are alături în mod asumat, public, și-au anunțat susținerea pentru el și avocații cu zeci de ani de experiență în profesie, alături de majoritatea membrilor Consiliului Baroului Iași. Având în vedere această susținere masivă a avocaților pentru Tudor Duca, acesta are șanse să câștige chiar din primul tur.

Marius Striblea: „Are toate calitățile necesare pentru a fi liderul avocaturii ieșene"

În mod evident, actualul decan îl susține pe Tudor Duca pentru a prelua mandatul. "Viitorul decan nu poate fi decât domnul avocat Tudor Duca, un om care are toate calitățile necesare pentru a fi liderul avocaturii ieșene. Am încredere totală în el, colaborăm excelent de opt ani, Tudor fiind implicat în toate proiectele instituției. În calitatea sa de prodecan, m-a înlocuit, atunci când a fost cazul, la conducerea Barolui Iași. A făcut acest lucru cu succes și a convins colegii că merită susținerea lor", a declarat ieri Marius Striblea. Acesta mai susține că Tudor Duca nu este un tip conflictual și știe foarte bine să gestioneze situațiile de criză.

Daniel Atasiei a anunțat inițial că îl susține pe Liviu Bran

Cel care are a doua șansă pentru câștigarea funcției de decan este Liviu Bran, avocatul cu notorietatea cea mai mare dintre toți candidații. A candidat și la alegerile din anul 2011, bătălia de atunci fiind foarte strânsă. A pierdut cu doar câteva voturi. Este membru al Consilului Baroului din anul 2007 și a contribuit în mod decisiv la achiziționarea actualului sediu al Baroului Iași. Cel mai probabil, dacă se va ajunge la turul doi, într-o bătălie directă cu Tudor Duca, Liviu Bran va fi susținut și de ceilalți cinci candidați. Un paradox al acestor alegeri este dat de faptul că imediat după ce Liviu Bran și-a anunțat candidatura, la începutul lunii aprilie, avocatul Daniel Atasiei, și-a anunțat public susținerea pentru Liviu Bran. Astfel, o parte dintre votanții lui Atasiei se vor îndrepta acum către Liviu Bran. În ultima zi de înscrieri și-a depus candidatura și Daniel Atasiei, dar mulți dintre membrii Baroului cred că în realitate această candidatură este o modalitate de a-l sprijini pe Liviu Bran.

Se va retrage Atasiei la Adunarea Generală de mâine?

Se discută inclusiv despre faptul că mâine, în discursul pe care îl va susține în fața Adunării Generale, Daniel Atasiei își va anunța retragerea și sprijinul pentru Liviu Bran. Reporterii BZI i-au contactat pe toți cei șase candidați în cursul zilei de ieri, însă nimeni nu recunoaște public o astfel de înțelegere. Cert este că inclusiv pe pagina de facebook creată special pentru aceste alegeri de către Liviu Bran, apare public susținerea lui Daniel Atasiei. "Sunt în relații foarte bune cu Daniel Atasiei, dar nu mi se pare corect să discut în spațiul public anumite probleme care țin scrict de activitatea internă a Baroului Iași. Vom vedea ce va fi la Adunarea Generală. Tot ce am de transmis voi transmite în mod direct colegilor mei", a declarat ieri după amiază Liviu Bran, despre această înțelegere tot mai discutată la nivelul Baroului Iași. Cu toate acestea, în ultimele zile, Daniel Atasiei își face o campanie destul de agresivă în mediul online. O parte dintre actualii consilieri din Baroul Iași susțin că în realitate această campanie a lui Atasiei are ca scop atragerea creșterea notorietății în rândul ieșenilor și pentru a câștiva eventuali clienți. Argumentul lor este acela că prin campania sa, promovată intens pe facebook, Daniel Atasiei nu se mai adresează avocaților ci se adresează utilizatorilor de facebook din Iași, practic, oameni care nu au nici o legătură cu problemele interne ale Baroului. Astfel, având în vedere că până în urmă cu două săptămâni Daniel Atasiei i-a făcut campanie electorală lui Liviu Bran, ar putea urca pe podium, cu a treia șansă, avocata Doina Stupariu. Domnița Plămădeală și Gabriela Lupșan, nu se află printre favorite.

Tudor Duca: „Doar împreună putem să păstrăm Baroul puternic"

Vom prezenta în mod echilibrat toate declarațiile candidaților care au răspuns în cursul zilei de ieri la apelurile telefonice. "Proiectul meu este făcut public. Sunt chestiuni pe care trebuie să le dicutăm între noi, să le lămurim. Este o profesie frumoasă și putem rezolva totul nedenigrându-ne moral și profesional", a precizat Domnița Plămădeală."Pentru mine este o chestiune de continuitate și de responsabilitate să-mi asum conducerea acestei instituții prestigioase, pentru că am fost prodecan în ultimii patru ani, iar domnul decan Striblea a atins numărul maxim de mandate. Mă onorează susținerea colegilor mei și în calitate de Decan voi face tot ceea ce ține de mine să mă ridic la exigențele standardelor acestora. Voi fi în permanență în contact cu ei și voi lupta pentru drepturile acestora. Doar împreună putem să păstrăm Baroul puternic, sporind prestigiul breslei și al membrilor ei", a declarat avocatul Tudor Duca."Am făcut parte din conducerea Baroului și a UNBR de mai multă vreme și am avut privilegiul să stau alături de mari Maeștri ai acestei bresle. Am fost și sunt un om care iubește profesia și am făcut mereu tot ce mi-a stat în putință să dau înapoi ceva din ceea ce mi-a oferit. Am făcut parte din multe grupuri de lucru ( din cadrul Consiliului UNBR ) care au contribuit la realizarea unor proiecte ( unul dintre ele cu care mă mândresc este redactarea Codului Deontologic al Avocatului Român).Am rezolvat multe sarcini și în cadrul Consiliului Baroului. Sunt un om independent, fără frustrări și resentimente", a menționat Doina Stupariu.

Liviu Bran: „Am ajutat la construirea unei imagini mai bune a avocaturii ieșene"

"Am 22 ani de vechime în profesie și în tot acest timp am ajutat la construirea unei imagini mai bune a avocaturii ieșene și am fost alături de problemele cu care s-au confruntat colegii avocați. Eu cred că cei care m-au votat în anul 2011 mă vor vota și acum pentru că nu au făcut nimic greșit să-i dezamăgesc în perioada în care am fost consilier al Baroului, dimpotrivă, am încercat să construiesc lucruri frumoase alături de actuala echipă de conducere. Voi asigura un climat de armonie în cadrul Baroului. Voi păstra lucrurile bune care s-au făcut și voi realiza altele necesare pentru ca avocații să poată lucra într-un mediu în care să domine profesionalismul și respectul. Proiectul managerial cuprinde detalii concrete despre ceea ce mi-am propus să fac", a declarat Liviu Bran."Vreau să redau încrederea avocaților și a comunității în Baroul Iași. Experiența de 20 de ani ca avocat și cadru didactic, nivelul la care profesez, conduita mea și relațiile bune pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului în comunitate îmi permit să spun că sunt capabil să reprezint breasla avocaților ieșeni cu profesionalism pentru a readuce respectul de care avem atâta nevoie. Sunt convins ca foarte mulți dintre confrații avocați vor discerne între proiectele propuse, vor discerne ceea ce este bine pentru viitorul Baroului", a declarat avocatul Daniel Atasiei. Deși a fost sunată în repetate rânduri, i-au fost trimise și mesaje de tip SMS, avocata Gabriela Lupșan nu a răspuns pentru a-și promova candidatura.