Avocata suspendată din Baroul București care se lăuda că are „pile” la președintele Judecătoriei Timișoara, și care a fost reținută anul trecut de DNA și trimisă în judecată pentru trafic de influență, s-a mai ales cu un dosar penal. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de apel Timișoara au probat și alte infracțiuni comise de judecătoare.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.
Mai exact, în rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut că ”în perioada 30.10.2009-14.08.2013, inculpata Joldeş Ramona-Elena, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a încasat de la persoana vătămată, în calitate de avocat (deşi era suspendată), mai multe sume de bani pentru promovarea unor acţiuni în justiţie şi pentru reprezentarea în cadrul unor procese civile, însă nu a îndeplinit nici un act în acest sens, inducând astfel în eroare persoana vătămată. Prejudiciul cauzat persoanei vătămate prin fapta comisă este în valoare de 21.904,22 lei”.
Dosarul a fost trimis spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara.
Reamintim că la finele lunii mai, anul trecut. Aceeași avocată a fost trimisă în judecată în alt dosar, de către procurorii DNA care au prins-o în flagrant în timp ce lua o sumă importantă de bani de la un client.
Avocata Joldeș, din Baroul București, profesa de câțiva ani la Timișoara. Pentru ea era o obișnuință să pretindă bani de la clineți, pentru mită. Avocatul își convingea clienții să îi dea diverse sume importante de bani, chipurile pentru a-i mitui pe magistrații care le judecau dosarele. Un client a reclamat-o la DNA. Pe 28 aprilie 2014 procurorii au realizat un flagrant, chiar în momentul în care avocata s-a întâlnit cu clientul şi a primit de la acesta suma de 12.000 lei. Banii ar fi trebuit să ajungă la preşedintele Judecătoriei Timişoara care ar fi urmat să distribuie banii mai departe, pentru ca dosarul bărbatului să fie soluționat favorabil.
Flagrantul a fost realizat cu sprijinul informativ și tehnic al specialiștilor din cadrul SRI Timiș. Cel care a denunţat-o pe avocată este nimeni altul decât fostul director al Regionalei CFR, Alexandru Silvăşan. Și acest dosar e judecat de Curtea de Apel Timişoara. ( Foto: Adrian Pîclișan)