Avocat: Românii care nu achită contribuţiile la Fisc riscă blocarea conturilor

Un avocat din Baroul Timiş despre care presa a scris că a câştigat dreptul de a nu plăti contribuţia la Casa de Asigurări de Sănătate, către care datora 80.000 de lei, subliniază că informaţiile au fost prezentate eronat în mass-media şi spune că la finalul procesului a obţinut o decizie în sensul de a nu plăti întreaga sumă pe loc, ci eşalonat, în tranşe nu mai mari de cinci salarii minime pe economie.

Este vorba despre avocatul Florin Kovacs, care a precizat pentru EVZ că decizia de a transfera obligaţiile fiscale cu privire la contribuţia la pensie (CAS) şi contribuţia la sănătate (CASS) de la angajator la angajat crează „un haos fiscal”, dar îi îndeamnă pe cei care trebuie să depună declaraţia 600 să îşi achite aceste dări, altfel se pot trezi cu conturile blocate. Cele două contribuţii nu se plătesc direct la Casa Naţională de Pensii Publice sau la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ci la Administraţia Naţională de Administrare Fiscală, care mai departe le transferă în conturile celor două instituţii