Incidentul s-a produs în estul Siriei la 17 octombrie, când un avion rusesc care escorta o aeronavă de supraveghere a efectuat manevre în apropierea unui avion american, apropiindu-se "la mai puţin de 800 de metri" de el, scrie Agerpres.

"Am fost cel mai aproape unii de alţii în acea zi şi acesta este motivul pentru care incidentul ne-a preocupat în mod special", a afirmat Peter Cook, purtător de cuvânt al Pentagonului, estimând că el s-ar fi produs din neatenţie.

Un responsabil american explicase săptămâna trecută că cele două aparate trecuseră suficient de aproape unul de altul pentru ca pilotul american să resimtă turbulenţele create de reactoarele avionului rusesc. Se pare că pilotul rus nu a văzut avionul american pe radarul său atunci când cele două aparate circulau noaptea fără lumină, a explicat el.

Americanii au utilizat atunci o linie de comunicare de urgenţă, iar apoi i-au chestionat pe ruşi pentru a stabili în final că cvasicoliziunea avusese loc din neatenţie.

Aviaţia rusă şi aparate ale coaliţiei internaţionale conduse de SUA sunt prezente aproape continuu în unele zone ale spaţiului aerian sirian şi acest trafic ar urma să se intensifice după declanşarea unei operaţiuni pentru eliberarea oraşului Raqqa, "capitala" autoproclamată a grupării jihadiste Statul Islamic.

Această ofensivă ar urma "să se producă în curând întrucât noi estimăm că Statul Islamic este sub presiune în Siria şi în Irak şi credem că acesta este momentul cel mai bun pentru a începe să facem presiuni şi la Raqqa", a declarat Cook, în timp ce coaliţia sprijină o operaţiune împotriva jihadiştilor la Mosul, în Irak.

Numărul combatanţilor sirieni sprijiniţi de SUA ar urma să crească rapid pe măsură ce o bătălie se va declanşa la Raqqa, a estimat Peter Cook.

Te-ar putea interesa și: