Avioanele în care putem folosi telefonul mobil

Pasagerii a trei companii aeriene europene vor putea folosi telefonul mobil în timpul zborului, pentru a pentru a trimite mesaje scrise, a naviga pe Internet sau chiar pentru a efectua apeluri, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Cele trei operatori sunt Ryanair, din Irlanda, TAP, din Portugalia şi bmi, din Marea Britanie au pus bazele acestui serviciu în cadrul flotelor proprii.

Un număr de 27 de aeronave au fost deja echipate şi se aşteaptă ca numărul acestora să se dubleze până la sfârşitul anului 2009.

Faza de testare 

În tot acest timp, alte companii aeriene efectuează testări tehnice.

„Posibilitatea de a utiliza telefonul mobil în timpul zborului prezintă un interes deosebit în special pentru persoanele care călătoresc în scop de afaceri şi pentru pasagerii mai  tineri.De asemenea, această facilitate reprezintă un model interesant de afaceri pentru companiile europene.Din acest motiv, acum un an Comisia a stabilit norme comune de bază, astfel încât companiile să poată presta acest serviciu, în mod simplu şi sigur în cadrul spaţiului aerian european, fără a mai fi nevoie de respectarea a 27 de proceduri naţionale diferite de autorizare,” a declarat  azi, Viviane Reding, comisarul european pentru telecomunicaţii.

Norme introduse anul trecut

În aprilie 2008, Comisia a introdus norme vizând armonizarea condiţiilor pentru serviciile de telefonie mobilă disponibile la bordul aeronavelor de pe întreg teritoriul UE .

Un an mai târziu, doi furnizori de servicii de comunicaţii prin telefonie mobilă la bordul aeronavelor, OnAir (Geneva) şi AeroMobile (Londra) au pus bazele unor afaceri în Europa.

Aceşti furnizori se asociază cu companii aeriene interesate să pună astfel de servicii la dispoziţia pasagerilor.

Alte companii Abordarea europeană a fost utilizată drept model în alte regiuni de pe glob.

Un număr de companii aeriene din afara Europei, inclusiv •Qantas, •Emirates, •Malaysian Airlines, •Royal Jordanian, •Wataniya, Virgin Australia, au testat serviciul sau chiar îl oferă, aproximativ 40 de aeronave fiind echipate în acest sens.