Avioane civile doborâte de militari. Seria neagră

Avioane civile doborâte de militari. Seria neagră

Începând cu 1980, mai multe avioane de linie au fost vizate de rachete, uneori accidental

Premierul canadian, Justin Trudeau, a afirmat că aparatul ucrainean Boeing 737 care s-a prăbușit, miercuri, în Iran, a fost doborât de o rachetă iraniană. Afirmație susținută și de omologul său britanic, evocând un tir accidental care s-a aflat la originea acestui crash în care au pierit 176 de persoane, notează Express.

Dacă autoritățile ucrainene afirmă, de partea lor, că aceste „rumori” nu au „nici un sens”, nu este deloc prima dată când un avion de linie civil este doborât de militari cu rachetă. Începând cu 1980, aceste tragedii s-au multiplicat, uneori accidental:

17 iulie 2014: tragedia Malaysia Airlines din Ucraina

Un Boeing 777 aparținând companiei Malaysia Airlines, care făcea legătura Amsterdam-Kuala Lumpur (zborul MH 17), având 298 de persoane la bord (între care 196 de olandezi) a fost doborât în apropiere de Donețk, în estul Ucrainei, o regiune devastată de un conflict armat și controlată de către separatiștii proruși.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu au existat supraviețuitori. Anchetatorii internaționali au stabilit, în mai 2018, că avionul a fost doborât de o rachetă BUK de concepție sovietică, provenind de la a 53-a brigadă antiaeriană rusă cu sediul la Kursk, în sud-vestul Rusiei.

În iunie 2019, comisia internațională de anchetă a anunțat urmărirea penală pentru crime a trei cetățeni ruși și unul ucrainean, al căror proces va începe în martie 2020, în Olanda. Probabil vor fi judecați în absență.

23 martie 2007: Iliușin belarus doborât în Somalia

Un aparat Il (Iliușin) aparținând unei companii aeriene din Belarus a fost lovit de o rachetă, la scurt timp după decolare din capitala somaleză Mogadiscio, aflată în război civil, ucigând 11 oameni. Culmea, avionul transporta ingineri și tehnicieni din Belarus care veniseră să repare un alt avion ... lovit de o rachetă cu două săptămâni mai devreme.

4 octombrie 2001: un Tupolev explodează deasupra Mării Negre

Un Tupolev-154 al companiei ruse Sibir, care opera legătura Tel Aviv-Novosibirsk, în vestul Siberiei, a explodat la mijlocul zborului deasupra Mării Negre, la mai puțin de 300 km de coasta Crimeei (sudul Ucrainei). 78 de oameni, majoritatea israelieni, au pierit. O săptămână mai târziu, Kievul recunoaște că dezastrul s-a datorat tragerii accidentale a unei rachete ucrainene.

3 iulie 1988: Airbus iranian doborât de americani

Un Airbus A-300 al companiei aeriene naționale Iran Air, care opera între Bandar-Abbas și Dubai (Emiratele Arabe Unite), a fost doborât, la scurt timp după decolare, de două rachete ale unei fregate americane care patrula în strâmtoarea Hormuz. 290 de persoane au fost ucise. Echipajul fregatei USS Vincennes susține că a confundat aparatul cu un avion de vânătoare iranian „animat de intenții ostile”. Teheran a obținut de la Statele Unite o compensație de 101,8 milioane de dolari. USD. Nu și scuze.

1 septembrie 1983: tragedia de pe insula Sahalin

În noaptea din 31 august spre 1 septembrie 1983, un Boeing 747 aparținând companiei Korean Air Lines (KAL) a fost doborât de un avion de vânătoare rusesc deasupra insulei Sahalin, după ce Boeing-ul s-a abătut de la rută. Cei 269 de pasageri și membri ai echipajului sunt uciși. Moscova nu își va recunoaște responsabilitatea decât după cinci zile, sub presiune internațională și după o condamnare a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Ultima tragedie s-a petrecut în Iran. Încă este investigată moartea a 176 de oameni.