Editura Evenimentul si Capital

Forțele aeriene indoneziene dau deșteptarea credincioșilor musulmani cu ajutorul avioanelor de vânătoare

Autor: | | 3 Comentarii | 1005 Vizualizari

Forțele Aeriene Indoneziene au anunțat că vor participa la tradiția sahur (masă dinaintea răsăritului), în timpul Ramadanului. Astfel, aviatorii militari îi vor trezi pe cetățeni, ca nu cumva să doarmă în timpul acestei importante sărbători.

Prin intermediul contului Twitter @_TNIAU, Forțele Aeriene au declarat că aviatorii din mai multe orașe de pe insula Java, mai precis Surabaya în Java de Est, Surakarta, Klaten și Sragen în Java Centrală, și Yogyakarta, vor efectua zboruri dimineața devreme. "Cu voia lui Dumnezeu, vom împlini tradiția de a trezi oamenii pentru Sahur folosind avioane de vânătoare", se afirmă în mesajul postat pe Tweeter. Înt-o declarație separată, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, colonelul Sus M. Yuris, a declarat că misiunea nu are doar rolul de a păstra tradiția, ci pentru a se asigura că personalul Forțelor Aeriene nu se va antrena în timpul Ramadanului. Răsăritul este perioada cea mai potrivită de zbor pentru piloții militari, potrivit experților medicali, care consideră că este cel mai bine să se antreneze până la ora 10 a.m., moment al zilei după care nivelul de zahăr din sânge începe să scadă. "Nu se recomandă ca piloții militari să zboare în perioada de scădere a nivelului de zahăr din sânge", susține colonelul Sus în declarația preluată de site-ul kompas.com. Acesta a adăugat că este vorba de o "misiune combinată", oamenii fiind treziți pentru sahur chiar în timpul antrenamentului. În perioada tradiționalei mese sahur, avioanele de vânătoare vor zbura la altitudine medie, iar piloții vor fi obligați să folosească post-combustoarele, care generează mult zgomot.

Programul de antrenament în zori a fost inițiat de Forțele Aeriene acum câțiva ani. Au fost folosite în principal două tipuri de aeronave: F-16 și T50i.

SCANDAL mare cu Liviu Dragnea in prim-plan! Ce a facut in platoul unei televiziuni! Liberalii au luat FOC!

Pagina 1 din 1


Tag-uri: sahur



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI