Avertismentul unui renumit medic cu privire la consumul unui aliment extrem de popular. Românii îl mănâncă în cantități mari

Avertismentul unui renumit medic cu privire la consumul unui aliment extrem de popular. Românii îl mănâncă în cantități mari Sursa foto: David Izquierdo | Dreamstime.com

Dr. Virgiliu Stroescu s-a declarat șocat atunci când a conștientizat că românii consumă un aliment extrem de periculos în cantități mari. Specialistul susține că acesta este cauza multor probleme de sănătate și îi îndrumă ce cei care îl consumă spre variante mult mai sănătoase.

Celebrul medic Virgiliu Stroescu susține că a fost șocat atunci când a aflat câtă pâine albă congelată consumă românii. Specialistul a tras un semnal de alarmă cu privire la acest aliment și susține că el este cauza multor probleme de sănătate. Recomandarea lui este pâinea integrală, care este o variantă mult mai sănătoasă, bogată în fibre.

„De ce suntem anemici? Pentru că mâncăm pâine albă! Avem osteoporoză.. păi dacă mâncăm pâine albă?! Noi suntem boieri… ne place pâinea albă… Dar ne nenorocim! Fără fibre suntem nenorociți! Fibrele sunt cele care ne curăță intestinele. Fibrele absorb toate prostiile pe care le mâncăm. Am rămas uluit când am aflat că românii mănâncă pâine congelată.

Dacă tot stăm acasă, putem lua pâine integrală. Facem niște pituci din ele, le băgăm la congelator și avem pâine normală. Trebuie să ne obișnuim să mâncăm pâine integrală”, a zis doctorul nutriționist Virgiliu Stroescu la B1 TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dieta pentru slăbit recomandată de celebrul medic

Dr. Virgiliu Stroescu, medic primar în endocrinologie și doctor în medicină, a dezvăluit regimul alimentar pe care îl recomandă pacienților săi. Persoanelor care vor să slăbească repede le recomandă să bea doar supă de trei ori pe săptămâna. Specialistul susține că a avut pacienți care au reușit să ajungă la 70 de kilograme, pornind de la 140, 150 de kg.

„Când cineva e foarte gras și vrea să slăbească masiv și am oameni care au venit cu 140, 150 de kg și i-am adus la 70. Luni, miercuri si vineri numai supă, 2-3 l de supă, nimic altceva. Și după o lună se obișnuiește perfect organismul. Azi e post, azi e supă, azi e mâncare obișnuită. Supa cât mai vegetală, cât mai gustoasă, dar să aibă jumătate apă. Că dacă ai o cremă de aia, după ce mănânci te faci dublu. Trebuie să fie jumătate apă. Te scoli dimineața, îți bei supa. Ai 2 litri, îți bei apa, te-ai săturat, pleci sătul că ai băut supa, după o oră-două te cheamă că iese afară apă și ziua aia ai slăbit 1 kg sau jumătate de kg.

Într-o zi de post negru se scade în grame și zeci de grame. Dacă eu bag mâncare și rămân la aceeași greutate, dacă nu o bag nu trebuie să scadă greutatea. Nu-i logic? Deci eu mănânc normal și mănânc aceeași chestie, am aceeași greutate. O zi nu mănânc nimic nu e evident că am slăbit. E o zi pe săptămână, o zi pe săptămână supă și dai mai puțintel”, spune medicul Virgiliu Stroescu în cadrul unui interviu acordat pentru Gândul.