Avertismentul unui medic militar pune România pe jar: ”Oamenii trebuie să înțeleagă”

Avertismentul unui medic militar pune România pe jar: ”Oamenii trebuie să înțeleagă”

Un medic militar pune punctul pe i în ceea ce privește potențialul de răspândire al COVID 19. Ceea ce poate urma poate fi mai grav și mai rău decât ne-am aștepta. Măsurile de relaxare nu înseamnă relaxarea măsurilor de protecție.

Dr. Valeriu Gheorghiță, medic primar cu specializarea Boli Infecţioase la Spitalul Militar Central ”Carol Davila” din București amintește, că SARS COV-2 încă este în circulație.  Reducerea măsurilor de protecție va atrage creșterea alarmantă a cazurilor și a numărului deceselor.

Medicul a declarat la TVR că în contextul nerespectării măsurilor de protecție sanitară și de distanțare socială în perioada următoare ar putea apărea focare, izolate, dar care ar destabiliza România. ”Este absolut evident că oamenii au nevoie să își reia o parte din activitate, însă trebuie să înțelegem corect acesta strategie de relaxare, ea nu trebuie să vină la pachet cu o relaxare a măsurilor de protecție.

Relaxarea trebuie privită mai degrabă din punct de vedere administrativ. Înseamnă o redeschidere a zonelor economice, a anumitor domenii de activitate, însă oamenii nu trebuie să facă rabat de la aceste măsuri de protecție, pentru că este cât se poate de clar că vom înregistra o creștere a numărului de îmbolnăviri, ceea ce este evident de evitat și acest lucru cred ca și-l dorește toată lumea.

Ne puteți urmări și pe Google News

De aici înainte, probabil că din punct de vedere epidemiologic, lucrurile se vor caracteriza prin apariția unor focare izolate care au potențialul să destabilizeze situația epidemiologică prin răspândirea infecției. Strategia cuprinde o supraveghere epidemiologică, extrem de atentă pe perioade de circa două săptămâni, Înainte de introducerea altor măsuri de relaxare și atunci când identificăm un focar, măsurile noastre să se concentreze pe acel focar prin măsuri de izolare, carantină.

Oamenii trebuie să înțeleagă că acest virus încă este în circulație și atunci când reducem nivelul de protecție a acest lucru se va vedea prin creșterea numărului de infecții și din păcate și cel al deceselor, a declarat, la TVR, medicul Valeriu Gheorghiță.