În ciuda unei legislații învechite, în baza căreia funcționează din 1991, dar și a scandalurilor care a zdruncinat imaginea instituției, culminând cu trecerea în rezervă a fostului prim-adjunct, Florian Coldea, Serviciul Român de Informații (SRI) a bifat al 27-lea an de existență fără probleme care să pună în pericol siguranța națională.
La ședința de bilanț, desfășurată, ieri, în prezența președintelui României, Klaus Iohannis, directorul SRI, Eduard Hellving, a punctat pe subiecte importante, precum: creșterea amenințărilor la adresa securității naționale, necesitatea adoptării uneinoi legislații și pregătirea populației în fața atacurilor serviciilor secrete străine
Principalele subiecte punctate de Eduard Hellving:
● Strategia SRI, în 2016, a fost de a ține departe de granițele țării amenințările la adresa securității naționale. Au fost întreprinse măsuri de descurajare a orcăror acțiuni ilicite în domenii ca: securitate cibernetică, contraspionaj, extremism și crimă organizată. De exemplu, au fost instituite aproximativ 6.000 de măsuri de nepermitere sau interzicere a intrării în România.
● Vă invit să vă uitaţi serios în jurul României şi să faceţi o comparaţie. Veți regăsi contraexemple relevante: conflicte armate, mișcări secesioniste, terorism, crimă organizată, migrație ilegală sau derapaje evidente de la regulile jocului democratic. Absenţa acestora se datorează și oamenilor în numele cărora vorbesc.
● Din păcate, și în 2017, și în anii ce urmează, serviciile de informații vor fi angrenate în confruntări directe a căror duritate încă nu este resimțită pe deplin. Analiza noastră este că gradul de insecuritate globală nu a atins încă punctul maxim.
● Trebuie să fim atenți împreună, în țară și cu partenerii externi, la pericolele care vin dinspre terorism, spionaj, trafic ilegal, atacuri cibernetice ori forme de agresiune hibridă și agresiuni informaționale.
● Ofițerii noștri vor ieși mult mai mult în societate pentru a explica oamenilor și instituțiilor cum trebuie să își genereze măsuri de protejare a datelor și a patrimoniilor. Cum să își protejeze infrastructurile conectate, cum să se pună la adăpost în fața încercărilor de influențare ilicită. Principalul nostru aliat este cetățeanul. Iar un cetățean educat este un aliat puternic!
● În 2017, SRI este chemat să protejeze și să promoveze securitatea națională a României pe baza unei legi principale din 1991. Sunt de atunci 26 de ani în care realitățile s-au schimbat radical... amintiți-vă doar ce însemna Internetul atunci față de prezent...
● Este momentul unei ample dezbateri publice pentru un pachet modern de legislație de securitate națională, adaptată la ceea ce trăim astăzi! Fără abuzuri, pe model occidental, transparent, corect
Iohannis: „Echidistanță necondiționată”
Președintele Klaus Iohannis a punctat, la rândul său, pe „necesitatea punerii la dispoziția instituțiilor statului român, implicit a SRI, a unor instrumente, inclusiv legislative, necesare asigurării securității naționale, care să ofere un cadru adecvat desfă șurării activității de intelligence”. Iohannis a adăugat:
● Aceste instrumente continuă să se lase aşteptate, deşi evoluţiile regionale şi internaţionale impun flexibilitate şi mobilitate de acţiune accentuate.
● Am cerut SRI echilibru şi echidistanţă necondiţionate şi aprofundarea parteneriatului cu societatea civilă, cu cetăţeanul.
● România a rămas într-o zonă de siguranţă ca rezultat al eforturilor constante şi al eficienţei acţiunii preventive a SRI.
Citiți în ziarul de mâine, un nou episod din serialul „Noi suntem Statul”