Avertisment pentru românii care vor să locuiască Marea Britanie. Cât timp mai au după Brexit

Avertisment pentru românii care vor să locuiască Marea Britanie. Cât timp mai au după Brexit

Românii care intenționează să se stabilească în Marea Britanie mai au vreme până la 31 decembrie 2020 să ceară statut de rezident permanent sau rezident (presettled sau settled status). Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a precizat că după aceată perioadă nu se știe care vor fi condițiile impuse de statul britanic pentru acordarea dreptului de rezidență.

Ministrul de Externe a precizat că între 31 ianuarie și 31 decembrie va fi o perioadă de tranziție, prevăzută în acordul de retragere, în care se vor aplica reglementările actuale. Aurescu a mai spus că acordul de retragere are prevederi și pentru membrii de familie ai românilor care vor să se stabilească în Marea Britanie.

„Pentru cei care ajung după 31 decembrie 2020, acordul de retragere nu acoperă acest regim, prin urmare este important ca negocierile dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit să ajungă la o soluție cu un regim nediscriminatoriu pentru cetățenii europeni”, a arătat el.

În opinia lui Bogdan Aurescu UE trebuie să preia în mod unitar negocierile privind drepturile cetățenilor europeni care ajung în UK după ce expiră perioada de tranziție.

Ne puteți urmări și pe Google News

Marea Britanie și Uniunea Europeană vor începe negocierile pentru un acord post-Brexit în luna martie, iar una dintre preocupările oficialilor de la București este legată de situația românilor care vor merge în Regatul Unit după 31 decembrie 2020, când se încheie perioada de tranziție.

Pe de altă parte, ministrul a subliniat că Marea Britanie va rămâne un partener strategic important pentru România, mai ales că participă, ca aliat NATO, la măsurile de reasigurare pe Flancul estic, inclusiv prin operațiuni de patrulă aeriană pe teritoriul României.