Avertisment pentru România în caz de război! Primele ținte alese de Rusia în țara noastră

Avertisment pentru România în caz de război! Primele ținte alese de Rusia în țara noastră Vladimir Putin / Sursa foto: Arhiva EVZ

Nici nu au ajuns bine echipamentele primului system de rachete sol-ar Patriot în România, că Moscova a trecut la ceea ce se pricepe cel mai bine: amenințările.

Țara noastră a primit primul transport de rachete sol-aer Patriot, de la Statele Unite. Se așteaptă ca Bucureștiul să achiziționeze un total de șapte sisteme Patriot, care vor îmbunătăți sistemul Aegis Ashore desfășurat de Statele Unite la Deveselu în 2015.

România și alte țări din sud-estul Europei asociază procesul de reechipare a forțelor armate cu o „presupusă” amenințare de- lungul flancului estic al NATO, scrie Izvestia, citată de Tass.

În general, România, ca și alte țări din Europa de Sud-Est, de exemplu Bulgaria, intensifică activ cooperarea militară și tehnică cu Occidentul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă reechiparea aliaților din Europa de Est și de Sud, Statele Unite ar putea crește numărul propriilor contingente militare cu sediul în această zonă.

Konstantin Bogdanov, cercetător principal la Institutul de Economie Mondială și Relații Internaționale de la Academia Rusă de Științe, observă că desfășurarea sistemelor americane Patriot în România și Polonia nu este surprinzătoare.

„Aceste două state sunt țări coloană vertebrală, unde este planificată desfășurarea contingentelor militare NATO în caz de amenințare”, a declarat expertul pentru Izvestia.

Din punct de vedere politic, desfășurarea sistemelor defensive, care nu compromit stabilitatea strategică, nu creează probleme, a continuat Bogdanov.

„Desfășurarea și raza de acțiune a acestor sisteme de apărare aeriană în timp de pace nu creează nicio dificultate pentru armata rusă, inclusiv pentru militarii situați lângă Crimeea. Fără nici un dubiu însă, aceste arme vor fi considerate ținte atunci când Rusia planifică operațiuni ipotetice în România ”, a subliniat el.

„Astfel de lucruri nu vor fi niciodată ignorate”

Potrivit lui Ilya Kramnik, expert la Consiliul pentru Afaceri Internaționale al Rusiei, Moscova va răspunde probabil poziționării sistemelor Patriot ale Statelor Unite în România. „Astfel de lucruri nu vor fi niciodată ignorate”, a subliniat el.

„Probabil că se va acorda mai multă atenție capacităților aeriene ale Flotei Mării Negre și ale districtului militar sudic în ceea ce privește compensarea sistemelor de apărare aeriană”, a spus Kramnik.

„Există anumite arme, de exemplu rachete anti-radar concepute pentru a neutraliza sistemele de rachete și radare”.

Componentele primului sistemul Patriot de rachete sol-aer din dotarea Forțelor Aeriene Române au început să sosească în România din luna august și au fost transportate la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu”, unde se desfășoară testarea de acceptanță și recepția, potrivit unei informări din partea MApN.