Avertisment FMI: Al doilea val al pandemiei va avea consecințe economice incalculabile

Un al doilea val al pandemiei de coronavirus chinezesc ar putea agrava consecințele crizei economice, avertizează FMI.

Economia mondială începe să îşi revină după un declin fără precedent în acest an cauzat de pandemia de coronavirus, însă al doilea val major de infecţii ar putea declanşa noi perturbări, a avertizat joi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Georgieva a apreciat că impactul fiscal al măsurilor destinate ţinerii sub control a pandemiei şi limitării consecinţelor sale economice a majorat nivelul, şi aşa ridicat, al îndatorării dar a adăugat că este prematur să înceapă retragerea plaselor de siguranţă de care este în continuare nevoie.

„Nu suntem încă în afara pericolului”, a spus Kristalina Georgieva, într-o postare pe blog, înaintea reuniunii de sâmbătă a miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din G20.

Georgieva a spus că măsurile fiscale în valoare de 11.000 de miliarde de dolari adoptate de statele din G20 şi alte ţări, precum şi injecţiile semnificative de lichiditate ale băncilor centrale, au stabilizat economia mondială. Cu toate acestea, pericolul pândeşte în continuare, a avertizat directorul FMI, inclusiv un nou val major de infecţii, preţurile volatile la materii prime, creşterea protecţionismului şi instabilitatea politică.

Pierderile de locuri de muncă, falimentele şi restructurarea unor industrii ar putea pune provocări semnificative pentru sectorul financiar, inclusiv pierderi din credite pentru instituţii financiare şi investitori, a apreciat Georgieva. Pentru a asigura stabilitatea, continuarea acţiunilor coordonate ale băncilor centrale şi sprijinul din partea instituţiilor financiare internaţionale este esenţial, a spus directorul FMI.

„Politica monetară ar trebui să rămână relaxată acolo unde decalajele de producţie sunt semnificative iar inflaţia este sub ţintă, aşa cum este cazul în multe ţări în perioada acestei crize”, a spus Kristalina Georgieva. Acesta a mai spus că o revenire slabă ar creşte şansele de dezinflaţie şi o perioadă prelungită de dobânzi scăzute, ceea ce ar submina sustenabilitatea datoriei şi stabilitatea financiară.

Luna trecută, FMI ş-a revizuit, încă odată în jos, estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2020, prognozând o contracţie de 4,9% şi o relansare sub aşteptări în 2021.