Avertisment dur al Germaniei. „Vom vedea imagini oribile”

Avertisment dur al Germaniei. „Vom vedea imagini oribile”

Gernamia avertizează că retragerea prematură a forţelor NATO din Afganistan ar putea duce la recăderea acestei ţări sub stăpânirea talibanilor.

O retragere prematură a forţelor NATO din Afganistan ar putea duce la recăderea acestei ţări sub regimul islamic strict al talibanilor, a atenţionat sâmbătă ministrul apărării al Germaniei, Annegret Kramp-Karrenbauer, informează Reuters.

Kramp-Karrenbauer, care este, de asemenea, preşedinta Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului federal Angela Merkel şi este considerată cea mai probabilă succesoare a acesteia, a declarat că retragerea trupelor străine ar putea avea urmări extrem de negative în special pentru femeile afgane.

„Sunt îngrozită că dacă ne vom abandona responsabilităţile (în Afganistan) vom vedea imagini oribile cu femei bătute cu pietre şi spânzurate şi cu fete care nu vor putea să se ducă la şcoală şi care vor fi căsătorite cu forţa”, a declarat Kramp-Karrenbauer la o reuniune a femeilor din CDU.

Ne puteți urmări și pe Google News

Donald Trump a anunţat săptămâna trecută că a rupt negocierile cu mişcarea talibanilor privind o retragere treptată a forţelor americane. Declaraţiile lui Donald Trump au intervenit după un nou atentat mortal în care a fost ucis şi un soldat american la Kabul.

Statele Unite sunt prezente militar în Afganistan din 2001, când i-au înlăturat pe talibanii atunci la putere, denunţând prezenţa Al Qaida pe teritoriul lor. În prezent, aproximativ 14.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Afganistan.

Germania a trimis circa 1.300 de soldaţi în Afganistan. Parlamentul german a aprobat încheierea mandatului acestor soldaţi în martie 2020