COD ROȘU de ninsori! AVERTISMENT de călătorie de la MAE

Un comunicat al ministerului Afacerilor Externe anunță că a fost anunțat un cod roșu de ninsori în Austria, astfel că cetățenii români care vor să tranziteze ar trebui să evite acest lucru în perioada 8-11 ianuarie.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească sau să tranziteze Austria cu privire la emiterea de către autorităţile locale a unui cod roşu de ninsori şi a unui cod galben de vânt, pentru perioada 8 - 11 ianuarie.

În perioada menţionată, vor fi ninsori masive cu depunere a unui strat consistent de zăpadă (inclusiv cu pericol crescut de avalanşe), în special în landurile Tirol, Niederosterreich, Salzburg, Vorarlberg, Oberosterreich şi Steiermark, precizează MAE într-un comunicat remis marţi.

De asemenea, pot exista blocaje în circulaţia rutieră şi drumuri închise în respectivele landuri.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena 0043-1-503.24.65, 0043-1-505.23.81 şi 0043-1-230.95.10, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Austria: +43-699.117.26027.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.viena.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie”, se arată în comunicatul MAE.