Evenimentul Zilei > Actualitate > Avertisment ANPC. Mare atenție la cumpărături. Produse contrafăcute pe rafturile magazinelor
Avertisment ANPC. Mare atenție la cumpărături. Produse contrafăcute pe rafturile magazinelor

Avertisment ANPC. Mare atenție la cumpărături. Produse contrafăcute pe rafturile magazinelor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit cantități mari de sticle de oțet contrafăcut în supermarketurile din țară. Inspectorii au identificat doi producători locali care fabricau peste 2.000 de hectolitri de produs lichid pe care îl vindeau sub denumirea de oţet.

„Ca urmare a acţiunilor de control întreprinse de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe piaţa de oţet din România, şi a faptului că au fost identificate, în circuitul comercial, produse falsificate, din această categorie, verificările au fost extinse şi la producătorii de oţet. Astfel, până în acest moment, au fost controlaţi doi operatori economici importanţi din Buzău, care furnizează oţet atât în marile lanţuri de magazine, cât şi unora dintre producătorii de conserve şi legume murate din România, scrie Capital.ro.

Mai mult, unul dintre ei asigură producţia, sub brand propriu, pentru marii retaileri cash & carry care activează pe piaţă. În urma verificărilor realizate la Buzău, comisarii ANPC au constatat abateri importante la ambii operatori economici şi au aplicat 6 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 64.000 lei (…)”, a declarat ANPC.

Ce măsuri a luat ANPC

Doi producători de oțet din Buzău au fost suspendați după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit că produsele fabricate erau falsificate.

În timpul controlului, ANPC a descoperit și că producția și depozitarea produselor erau realizate în spaţii neigienizate, fără o temperature propice acestora. Din această cauză au fost luate probe din cantitatea de produs confiscat. Aceasta urmează să fie analizată în laborator.

Mai mult decât atât, unul dintre producători ambala acelaşi produs cu etichete diferite, iar produsele falsificate nu doar că ajungeau pe rafturile magazinelor, dar era și vândut mai departe unor producători de conserve. Pericolul de infectare prin consum fiind astfel dublu.

În urma tuturor neregulilor găsite în timpul controlului fabricilor, ANPC a hotărât închiderea definitivă a uneia dintre fabrici şi suspendarea activităților pe o perioadă de şase luni pentru a doua fabrică.

S-au aplicat amenzi în valoare de 64.000 de lei. Pe lângă acestea, ANPC a luat și alte măsuri pentru cele două fabrici din Buzău, după cum urmează: încetarea practicii comerciale înşelătoare, oprirea temporară a fabricilor şi a comercializării produselor, retragerea de la furnizori a produselor cu parametrii neconformi, oprirea definitivă şi retragerea din circuitul consumului uman a cantităţii de concentrat de mere cu data durabilităţii minimale depăşită.

Controalele ANPC nu se vor opri aici. Perioada lor de desfășurare va fi mai lungă și se va întinde pe tot teritoriul României.

ANPC a mai informat că, recent, au mai fost aplicate amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru falsificarea unor loturi de oțet de către marile magazine din țară.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.