Averile senatorilor PSD. Social democrații se dau în vânt după terenuri și vile

Averile senatorilor PSD.  Social democrații se dau în vânt după terenuri și vile Sursa foto: Arhiva EVZ

Grupul PSD de la Senat este cel mai numeros. Cei 70 de parlamentari au reușit să facă front comun în deciziile importante, fie că era vorba de alegerea noului președinte al Senatului, în persoana lui Teodor Meleșcanu, fie să facă zid în jurul lui Florian Bodog, atunci când DNA a cerut să i se ridice imunitatea. Averile lor, declarate, nu sunt exorbitante.

Șerban Nicolae

este un politician vechi, senator din 2004. A intrat în coliziune cu actuala conducere a PSD și a fost debarcat de la conducerea grupului. Prezent mereu în spațiul public, senatorul a fost tras pe dreapta în ultima perioadă.

Șerban Nicolae are, în Voluntari, un teren de 550 de mp pe care și-a construit, în coproprietate cu soția, o vilă aproape cât terenul, de 381,87 mp.

Deține 3 mașini și a adunat bijuterii, obiecte de artă și cult estimate la 25.000 euro. Nu are conturi bancare și nici venituri suplimentare, în afara salariului de senator de 148.200 lei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ecaterina Andronescu,

o altă prezență constantă în Parlament, neîntrerupt din 1996, a cumulat venituri din trei surse: Senat, Ministerul Educației și salariul de profesor universitar. Catedra a fost mult mai profitabilă decât politica, ca profesor universitar a câștigat dublu, adică 265.044 lei. Nu are terenuri, însă deține în București un apartament de 140 de mp. Are două mașini, fiind cunoscut faptul că este o șoferiță pasionată. Are deschise și două conturi bancare, unul la CEC.

Robert Cazanciuc,

senator din 2016, fost ministru al Justiției a fost ales recent vicepreședinte al Camerei Superioare. Împreună cu soția are un teren extravilan de 1.300 de mp împreună cu soția și singur, un teren agricol de 8.000 în județul Prahova.

Soții Cazanciuc au un apartament în București de 61 mp și o vilă în Chitila de 233 mp. Senatorul are 3 mașini. Are 32.288 de euro într-un cont bancar și nu a avut alte venituri decât salariul de senator. Nu a investit în bijuterii sau opere de artă.

Titus Corlățean,

un politician moderat, caracterizat de tact și eleganță, este parlamentar din 2004 și a fost și șeful Diplomației române.

A moștenit un teren agricol în Câmpulung Moldovenesc de 13.878 mp și un teren forestier de 2.500 mp. Locuiește în Corbeanca unde are, împreună cu soția, o vilă de 127 mp pe un teren de 500 de mp. Mai are un apartament, de 80 de mp, în București, dar i l-a dat mamei sale în folosință. Deține două mașini, dar nu are bijuterii și își ține banii în două conturi. Obține venituri de la Senat și ca profesor universitar. Mai ține în cont 10.500 de lei, contribuții necheltuite din contul de campanie și 52.334 lei obținuți prin virament bancar.

Carmen Dan

a intrat în Parlament în 2016 și a fost și ministru de Interne, poziție care i-a adus multe controverse. Senatoarea scrie că nu deține terenuri, nici măcar un apartament în București. În Videle deține un apartament de 80 mp. Are o mașină puternică, un Audi Q 5. A vândut un Renault Laguna cu 1.000 euro și un Volkswagen Tiguan cu 12.800 euro. Nu are nici bijuterii, nici conturi bancare. A declarat doar salariul de la MAI de 155.047 de lei.

Paul Stănescu,

cunoscut drept ca baron de Olt, ca pucist pentru răsturnarea lui Liviu Dragnea, acum nu este nici pe aceeași baricadă cu lidera PSD. A fost și ministru al Dezvoltării și vicepremier.

Deține, împreună cu soția, 5 terenuri cu o suprafață totală de peste 32 de hectare. Mai au o vilă, de 299 mp, în Vișina și un apartament în Craiova de 72,73 mp. Deține doar o mașină destul de veche, din 2002. În conturi, a depus doar bani pentru zile negre, 24.136 de lei. A câștigat 142.716 lei, salariul de ministru al Dezvoltării Regionale, și 15.420 lei dintr-un teren arendat.

Gabriela Crețu

este catalogată drept o senatoare excentrică din punct de vedere al exprimării și manifestărilor. Este soția liderului PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu. Ea pare să nu aibă o abilitate în afaceri, însă de asta s-a ocupat soțul. Au 8 terenuri agricole, intravilane și extravilane, majoritatea în județul Vaslui, cu suprafețe totale de 107.115 mp.

Împreună au un apartament de 44 mp, o vilă de 172 mp și un spațiu comercial de 600 mp, toate în județul Vaslui. Doar al ei este un apartament de 78 mp în București. Cei doi soți mai au în coproprietate o Dacia Lada din 2008 și o barcă de pescuit din 2010. Gabriela Crețu nu are bijuterii, însă are două conturi de 21.603 lei și altul de 30.240 lei. Nu are alte venituri în afara indemnizației de senator.

Florian Bodog, senator de Bihor din 2012, fost ministru al Sănătății, s-a orientat pe partea imobiliară și și-a cumpărat și în Ungaria o vilă imensă, de 2.694 mp. Una, și mai mare, de 3.472 mp, are și în județul de baștină.

În Oradea mai are un apartament de aproape 100 de mp. În București deține un apartament mare, de 139 de mp, și două locuri de parcare, dar sunt pe numele fetei lui. Împreună cu soția sa are mai multe terenuri extravilane, tot în Bihor, de 9.600 mp, 4.540 mp și 1.513 mp.Are o mașină, dar nu are bijuterii.

Și-a deschis 27 de conturi bancare în lei, euro și yeni japonezi. Sumele totale sunt 1.116.068 lei, 16.620 euro și 545.410 yeni japonezi.

În precedentul an fiscal a câștigat 10.503 lei din funcția de ministru, 97.016 lei ca profesor universitar la Universitatea Oradea, 111.615 lei din indemnizația de senator și 13.381 lei din dividente la Banca Transilvania

Nicolae Moga

a intrat în istorie ca ministrul de Interne cu cel mai scurt mandat, de 6 zile. A preluat portofoliul după Carmen Dan și a demisionat imediat după izbucnirea scandalului din Caracal. Constănțeanul este senator din 2008. Are un teren intravilan în satul de vacanță din Mamaia de 4.608 mp și un teren agricol în Adamclisi de 2,5 hectare. Tot în satul de vacanță are trei vile de 225 mp, 80 mp și 465 mp. Moga nu are mașină sau bijuterii. Și-a pus banii la bancă, un cont de 50 000 de lei, dar a dat împrumut mai mult de o jumătate de milion de lei. Câștigurile lui provin din salariul de senator, arenda pe un teren agricol de 1.356 lei, 179.270 lei din dividente și 48.000 lei pensie.

Liviu Pop

a intrat în istorie ca urmare a numeroaselor gafe făcute în perioada în care a fost ministru al Educației. Senatorul de Maramureș pare că nu este foarte orientat în afaceri, a avut noroc cu părinții și soția. A primit de la părinți un teren intravilan de 338,43 mp și o vilă de 249,75 mp. Împreună cu soția are două apartamente în Cluj Napoca, de 43,05 mp și de 56,30 mp. Nu are mașină, a preferat să investească 21. 000 de euro în bijuterii. Are și două conturi bacare și a avut venituri din indemnizația de senator și salariul de ministru. A vândut un apartament în Baia Mare cu 296.360 lei și a împrumutat firma Familia Securice Buisiness cu 517.000 lei