Averea unui român, jumătate cât a unui polonez, mai puțin de o treime față de un ceh

Averea unui român, jumătate cât a unui polonez, mai puțin de o treime față de un ceh

Averea medie a unui adult din România este de 43 074 dolari americani, conform datelor Credit Suisse.

Averea este înțeleasă, în context, ca suma dintre averea financiară – adică banii deținuți în conturi bancare sau cash - și averea non-financiară, adică valoarea proprietăților imobiliare precum casa sau apartamentul.

Cum marea majoritate a locuitorilor țării sunt proprietari, averea financiară este de fapt redusă, și anume 9 965 USD.

Această valoare este inferioară celei înregistrate în alte țări europene, inclusiv celor înregistrate în Europa de Est. În comparație cu alte state din Uniunea Europeană, averea financiară medie a unui român este semnificativ mai mică.

Ne puteți urmări și pe Google News

În Polonia, averea financiară medie este dublă – 18 574 dolari, în Cehia – 34 555 dolari, iar în Germania 104 221 dolari.

Utilizarea unei medii aritmetice poate da însă o imagine greșită asupra situației – în special dacă e vorba de o societate polarizată, în care foarte puține persoane dețin averi foarte mari iar restul sunt săraci.

Mult mai utilă în context este mediana, adică valoarea față de care jumătate din populație este poziționată inferior iar jumătate superior. În cazul României, mediana este de 19 582 dolari. Astfel, jumătate din românii aflați în țară au o avere (bani în conturi bancare + valoarea proprietății sau proprietăților imobiliare) sub 19 582 dolari, iar jumătate mai mult. Din aceste punct de vedere, averea mediană a unui român nu este semnificativ mai mică decât în statele vecine: averea mediană în Cehia este de 20.854 dolari, iar în Polonia de 22.600 dolari.

Sursa: Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România