Averea stăpânilor bugetari ai banilor din România

Averea stăpânilor bugetari ai banilor din România

Nouă oameni taie și spânzură peste 100 de miliarde de euro. Mai mult sau mai puțin dependenți de mediul politic, mai mult sau puțin legați direct de politicăși de politicieni, ei sunt cei care supraveghează piețele financiare din România. Despre averile acestora vă informează revista Capital în ultimul său număr, apărut astăzi.

Depozite de aproape șase milioane de lei, bijuterii și tablouri de aproape 400.000 de euro, peste 20 de case și apartamente și sute de mii de metri pătrați de pământ. Cam aceasta este averea cumulată a celor nouă oameni care veghează asupra piețelor financiare din România. Ei încasează anual, din salariile de la instituțiile pe care le conduc, circa șapte milioane de lei. Ei sunt „executivii” din consiliile de administrație ale Băncii Naționale a României (BNR) și, respectiv, Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Mai precis, guvernatorul BNR cu cei doi viceguvernatori și un prim-viceguvernator și președintele ASF cu cei trei vicepreședinți și un prim-vicepreședinte.

 

Florin Georgescu

Ne puteți urmări și pe Google News

A fost ministru al finanțelor, sfătuitor al mai multor guverne PSD și profesor universitar. Este considerat de mulți singurul membru al Consiliului BNR de calibrul lui Isărescu. Florin Georgescu are două apartamente în București și o casă în Singureni, unde mai deține și 1.100 mp de teren. În bijuterii și opere de artă ține 34.000 de euro, iar în conturi peste 2,3 milioane de lei și 120.000 de euro. Câștigă aproape 750.000 de lei pe an, de la BNR.

 

Cornel Coca Constantinescu

A lucrat în mediul privat, în principal la Romexterra Leasing pentru ca apoi să ajungă în supraveghere. Mai întâi a fost vicepreșdinte al CSA și apoi prim vice-președinte ASF. Acum este vicepreședinte. Are trei apartamente în București, o mașină BMW și bijuterii de 50.000 de euro. În conturi deține 19.000 de euro și declară și un credit de 240.000 de euro. Încasează de la ASF 700.000 de lei pe an.

 

Ovidiu Wlassopol

Numit recent ca primvicepreședinte al ASF, pare, de departe, cel mai norocos dintre șefii de instituții de supraveghere din România. Aceasta pentru că, potrivit declarației de avere, a moștenit sau a primit prin donație nu mai puțin de 230.000 de metri pătrați de pământ intravilan în județul Brașov și trei case în București și în împrejurimi. Conduce un Fiat Linea, potrivit declarației, și a încasat de la ASF, până acum, 441.000 de lei. Are în conturi 143.000 de lei și 30.000 de dolari.

 

Mugur Isărescu

Este cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume. Practic, el a condus Banca Națională a României în toată perioada de după 1989 și, deși a sugerat că mandatul care îi expiră în 2019 este și ultimul, nimic nu este clar în acest sens. Ba chiar, presa a scris, pe surse, că va rămâne până în 2020 la cârma BNR. Împreună cu fiul său administrează, în Drăgășani, zona unde s-a născut, o podgorie din care produce vinuri. Afacerea a crescut an de an și a ajuns, anul acesta, la un profit important. Podgoria aparține firmei Măr SRL, al cărei acționar principal este cu o contribuție la capital de peste 1 milion de lei. În Drăgășani, arată declarația sa de avere, deține o casă și circa 350 de metri pătrați de teren. Mai are aproape 15.000 de metri pătrați în comuna Snagov și o casă de vacanță de 260 metri pătrați tot acolo. În București, deține împreună cu soția un apartament, în sectorul 1. Declarația de avere mai arată că are bijuterii, tablouri și alte opere de artă în valoare de circa 150.000 de euro. Capitolul bunuri mobile nu a fost modificat niciodată de când a devenit obligatorie declarația de avere și se referă doar la un autoturism Eagle, din 1992, și o barcă cu motor. În conturi, are aproape 1 milion de lei și peste 20.000 de dolari. Isărescu încasează de la BNR un salariu anual de aproape 800.000 de lei.

 

Eugen Nicolăescu

Politician de carieră, fost ministru al Sănătății și, pentru mulți ani, vicepreședinte al Comisiei de buget finanțe a Camerei Deputaților este cel mai recent numit viceguvernator al BNR, dar și cel mai „sărac”, dacă este să ne luăm după declarația de avere. Are un singur apartament, în București, iar în conturi deține 350.000 de lei și în investiții alți 100.000 de lei. A cîștigat la BNR, până la jumătatea acestui an, 410.000 de lei.

 

Liviu Voinea

Este cel mai tânăr membru CA al BNR. Înainte de a ajunge aici a fost ministru al bugetului pe timpul guvernului Ponta și anterior a condus Grupul de Economie Aplicată. Se spune că a venit la BNR în siajul lui Florin Georgescu. Are o casă și două terenuri în Pipera. În total, aproximativ 600 de metri pătrați. Deține bijuterii și tablouri de circa 27.000 de euro, are în conturi 352.000 de lei și conduce, potrivit declarației, un Fiat 500. Mai are și două credite în valoare totală de 230.000 de euro. De la BNR încasează, anual, peste 700.000 de lei.

 

Leonardo Badea

Profesor universitar, rector al universității din Târgoviște, Badea a ajuns la ASF în contextul demiterii peste noapte a fostului președinte Mișu Negrițoiu. A ajuns acolo din poziția de președinte al Comisiei de Buget din Senat. Are o casă de 280 de mp, în Târgoviște, împreună cu soția. A declarat două mașini, un Audi și un Renault, și circa 77.000 de lei în conturi. A încasat în jumătate de an de la ASF 358.000 de lei.

 

Mircea Ursache

Vechi politician, a mai fost președinte al AVAS și al CNVM. Are trei case, în București și Prahova și patru mașini de lux. Deține tablouri în valoare de 43.000 de euro și are în conturi 172.000 de lei și 11.000 de euro. Încasează de la ASF 670.000 de lei pe an. (Florin GHERGHUȚ)