Avem primul nume de premier din alianța PSD - PNL! Social-democrații îl bagă pe Ciolacu la înaintare

Avem primul nume de premier din alianța PSD - PNL! Social-democrații îl bagă pe Ciolacu la înaintare Sursa: Arhiva EVZ

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat a luat o decizie cu privire la cel care va ocupa funcția de premier în noul mandat! Marcel Ciolacu, liderul PSD, este propus de către social-democrați pentru a ocupa fotoliul de prim-ministru al României pentru un an și jumătate.

PNL, PSD și UDMR duc negocieri cu privire la noul plan de guvernare al alianței. Miercuri dimineață, liderul social-democraților susține că nu au discutat încă despre numirea unui premier din partea lor, însă acest lucru a fost făcut cu puțin timp în urmă. La ora 13.00, Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit la sediul central pentru a discuta și a decide cine va fi numirea din partea lor pentru un an și jumătate.

Marcel Ciolacu a declarat încă de la primele ore ale dimineții faptul că PSD este de acord cu un guvern prin rotație, fapt acceptat și de colegii e alianță din PNL. Aici sunt lansate câteva contradictorii, fiecare dintre cele două partide dorind să intri primii la guvernare. Conform primelor informații apărute în spațiul public de la surse politice, social-democrații au decis că cel mai potrivit pentru funcția de prim-ministru al României este chiar președintele formațiunii, Marcel Ciolacu.

Sorin Grindeanu este cel care a oferit declarații oficiale, după terminarea ședinței, cu privire la numirea social-democraților și susține că au un mandat pentru a oferi primii un premier, în plus, ei au fost cei mai votați de către români la alegerile generale, așa că au dreptul să înceapă primii guvernarea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Știți, e de la sine înțeles, nu credeți că am dat azi vot pentru Ciolacu premier să fie peste un an jumate. Despre ce vorbim? Noi nu avem nevoie de încurajări, de terapie de grup, noi nu suntem alcoolicii anonimi. Să dăm primii premierul nu e poziția noastră, e poziția dată de români la parlamentare, este de la sine înțeles”, a susținut Sorin Grindeanu.

Cum stau lucrurile în tabăra PNL

Prim-vicepreședintele PSD a vorbit și despre declarațiile făcute de Florin Cîțu cu privire la partidul care va primi primul mandat. Sorin Grindeanu susține că nu este el în măsură să comenteze deciziile liberalilor, însă el poate spune ce se va întâmpla în cazul în care PSD nu primește primul mandat.

"Nu mă puneți să comentez ce ia în calcul PNL. Noi am decis astăzi ca Marcel Ciolacu să fie premier. Eu o să vă explic altfel. În acest moment, noi avem un mandat dat de Consiliul Politic Național nu doar prin ședința de astăzi, un mandat prin care să avem primul ministru. Suntem partidul cu cele mai multe mandate în Parlament. Mandatul nostru este ca Marcel Ciolacu să fie premier, noi cu asta mergem la negocieri. Dacă nu iese varianta asta, mergem înapoi cu decizia și obținem un mandat. Partidul poate spune da sau nu. Noi avem cel mai mare grup parlamentar din Parlament, conform voinței românilor, ceilalți sunt mai mici", a declarat Sorin Grindeanu.

Dacă în cazul social-democraților lucrurile au fost destul de ușor de decis, în tabăra liberalilor s-a lăsat și cu amenințări. Se pare că Florin Cîțu, președintele PNL, nu acceptă decât două propuneri: ori el, ori Dan Vîlceanul. Din partea partidului mai sunt și alte numiri, Emil Boc și Rareș Bogdan preferându-l pe Lucian Bode, în timp ce președintele Klaus Iohannis ar merge tot pe Nicolae Ciucă, ultima sa numire pentru această funcție.

Ideea ca Florin Cîțu să rămână premier nu este acceptată nici de către Marcel Ciolacu. Social-democratul a declarat miercuri dimineață faptul că este imposibil ca acesta să intre din nou la guvernare după ce abia a fost demis.

O nouă rundă de negocieri între cele trei partide politice va avea loc miercuri, la ora 16.00, iar apoi liberalii vor merge să discute cu președintele României despre persoana cea mai potrivită să ocupe fotoliul de premier din partea liberalilor.