Avansuri pentru IMM-urile care atrag fonduri UE

SPRIJIN. Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) ar putea decide sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii prin acordarea de sume în avans pentru proiectele aprobate cofinanţate prin fonduri europene, a declarat, ieri, Eugen Teodorovici, secretar de stat în MEF, citat de Mediafax.

El a menţionat că până la 15 noiembrie au fost depuse 2.388 de proiecte, în valoare totală de 7,8 miliarde de lei. Dintre acestea, au fost aprobate 21 de proiecte, în valoare de 774 de milioane de lei.