Evenimentul Zilei > Politica > Avalanșă de atacuri la adresa lui Klaus Iohannis: ”Este chiar cel mai prost moment pentru a face experimente politice”
Avalanșă de atacuri la adresa lui Klaus Iohannis: ”Este chiar cel mai prost moment pentru a face experimente politice”

Avalanșă de atacuri la adresa lui Klaus Iohannis: ”Este chiar cel mai prost moment pentru a face experimente politice”

Fostul președinte al Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, continuă să îl atace pe președintele Klaus Iohannis, după ce acesta a amânat consultările cu liderii partidelor parlamentare până săptămâna viitoare. Șeful statului se va deplasa, între timp, în Slovenia, după care se va așeza la masă pentru a purta discuții mature cu actorii politici.

Deciziile luate de partidele de pe scena politică din România, precum și de către șeful statului, Klaus Iohannis, urmează să afecteze pe termen lung atât România, cât și PNL, spune fostul lider al liberalilor, Ludovic Orban, care face apel la maturitatea și responsabilitatea politicienilor, atacându-l pe președintele Klaus Iohannis.

Ludovic Orban continuă să îl atace pe Klaus Iohannis

„Soluţionarea crizei politice şi guvernamentale este o urgenţă naţională şi trebuie să aibă loc imediat, nu peste o săptămână, două sau trei. Ieşirea din acest impas politic este o chestiune care ţine exclusiv de voinţă şi bună-credinţă, nu de presupuse exerciţii de reflecţie şi penitenţe din partea partidelor”, a transmis Ludovic Orban, într-o postare de pe Facebook.

Preşedintele Camerei Deputaţilor susține că „soluţia este clară, simplă, la lumina zilei: refacerea coaliţiei de guvernare în jurul Partidului Naţional Liberal, împreună cu USR-PLUS, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale”.

„Totodată, este chiar cel mai prost moment pentru a face experimente politice cu cineva care să înveţe acum să conducă un Guvern”, a mai adăugat Ludovic Orban.

PNL riscă să ajungă în opoziție

În caz contrar, dacă soluționarea crizei politice nu este abordată urgent, PNL va risca să ajungă în opoziție, este de părere fostul președinte al liberalilor.

„Alternativa, în actuala ecuaţie şi configuraţie parlamentară, este ca PNL să ajungă în Opoziţie, ceea ce se va întâmpla într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, dacă în acest moment apelează la susţinerea parlamentară a PSD. Este aritmetică parlamentară simplă pentru oricine este lucid şi evaluează obiectiv un astfel de scenariu”, a precizat Ludovic Orban.

Fostul lider PNL i-a îndemnat „pe toţi actorii politici şi instituţionali să dea dovadă de maturitate şi responsabilitate în deciziile care vor urma, pentru că acestea vor afecta pe termen lung atât viitorul României cât şi viitorul Partidului Naţional Liberal”.

Poziția lui Ludovic Orban vine în contextul în care președintele României, Klaus Iohannis, le-a dat formațiunilor politice termen, până luni, pentru a veni cu propuneri legate de un nou premier.

„Am constatat în Parlament un entuziasm nemotivat legat de căderea Guvernului. După ce s-a încheiat moțiunea, liderii și membrii partidelor care au votat moțiunea au avut diverse abordări. Au venit unii să ne spună că, probabil, nu se prezintă la consultări. Nu s-au gândit ce se va întâmpla mai departe, după căderea Guvernului. Unii au țopăit spunând că vor să suspende președintele. Ce ar câștiga din asta? Vor doar circ. Alții au venit cu texte de parcă prima dată s-a inventat Coaliția. Este nevoie de zile bune până când toată lumea coboară pe pământ”, a declarat, miercuri, Klaus Iohannis.