Autostrada Transilvania o ia la vale. Lucrările au fost suspendate din cauza unei alunecări de teren. VIDEO

Autostrada Transilvania o ia la vale. Lucrările au fost suspendate din cauza unei alunecări de teren. VIDEO

O alunecare majoră de teren s-a produs pe traseul Autostrăzii A3, între Nădășelu și Zimbor pe șantierul în care lucrează compania UMB.

Asociația Pro Infrastructura a filmat din dronă alunecarea de teren și spune că acest incident este similar cu ceea ce s-a petrecut pe Autostrada Transilvania. Aici numeroase zone cu sol instabil au dat bătăi de cap constructorilor din trecut.

„Déjà-vu pe Autostrada Transilvania între Nădășelu și Zimbor: o alunecare masivă la km 11+300 și numeroase zone cu sol instabil care au dat bătăi de cap și constructorilor anteriori - Bechtel a sărit peste acest tronson și a început lucrările dincolo de Suplacu de Barcău spre graniță și Maltauro căruia i s-a reziliat contractul înainte de a pune o cupă de excavator în teren după ce a cerut costuri suplimentare imense”, a transmis Pro Infrastructura.

Reprezentanții asociației arată că în ciuda mobilizării de forțe, constructorul UMB nu a reușit să rezolve problemele din aceste zone instabile. Astfel, construcțiile de consolidare nu au rezistat, iar costurile vor crește.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Actualul antreprenor general, UMB, în ciuda mobilizării excepționale, nu scapă de problemele majore de consolidare, iar execuția în aceste zone cu instabilitate este fie blocată (ca în cazul alunecării despre care vă vorbim astăzi), fie înregistrează întârzieri și, desigur, costuri în plus”, a mai transmis Asociația Pro Infraastructura.

Lucrările pe acest tronson de autostrada au demarat în luna februarie, când zeci de utilaje ale UMB au intrat în teren.

CNAIR anunță investigații pentru găsirea soluțiilor

În urma alunecărilor de teren, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că antreprenorul efectuează investigaţii geotehnice în vederea stabilirii naturii şi amplitudinii fenomenului.

„Referitor la alunecările de teren de pe amplasamentul viitorului tronson de autostradă Nădăşelu - Zimbor, parte a autostrăzii Transilvania, CNAIR face următoarele precizări: Antreprenorul, care are şi calitatea de proiectant, pentru a adopta soluţiile optime care să asigure stabilitatea corpului autostrăzii, efectuează investigaţii geotehnice în vederea stabilirii naturii şi amplitudinii fenomenului”, se arată într-un comunicat CNAIR.

Potrivit sursei citate, după finalizarea acestor investigaţii, CNAIR, constructorul și specialiștii acreditați vor decide soluțiile tehnice care se impun.