Peste 40 de kilometri ai autostrăzii Braşov-Borş, pe tronsonul Câmpia Turzii - Gilău, vor fi finalizaţi în luna noiembrie 2009, dacă vor fi rezolvate problemele cu exproprierile, relocarea utilităţilor şi plata lucrărilor certificate, a declarat, astăzi, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.
- Cei 42 de kilometri necesită, doar pentru 2009, plăţi de 291 milioane de euro.
- Alţi 10 kilometri vor fi finalizaţi în primele luni din 2010, a spus Berceanu într-o conferinţă de presă.
Ministrul a adăugat că statul va plăti în acest an companiei americană Bechtel 432 de milioane de euro, plus alte sume care vor fi stabilite ulterior pentru construcţia a 18 kilometri dintr-un alt tronson, spre graniţa cu Ungaria.
Berceanu (PDL) spune că a găsit "un cadou" din partea fostului ministru al Transporturilor Ludovic Orban (PNL), respectiv o datorie către Bechtel de 141,5 milioane euro.
Sursa: Mediafax
Radu Berceanu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii de la Londra ai companiei Bechtel.