Autoritățile nu pot da amenzi pentru nepurtarea măștilor. Unde este hiba

Autoritățile nu pot da amenzi pentru nepurtarea măștilor. Unde este hiba

În prezent, nepurtarea măștilor în spații închise și mijloace de transport  nu poate fi sancționată. Se vor putea da amenzi, dar numai după apariția în Monitorul Oficial al ordinului comun al miniștrilor de Interne și ai Sănătății.

Bâlbâiala autorităților este evidentă și în acest caz. Amenzile sunt unele uriașe, care au lăsat Europa cu gura căscată, numai că acestea nu pot fi pose în aplicare în absența unui ordinul comun al miniștrilor Internelor și Sănătății, publicat în Monitorul Oficial.

Cu toate acestea, astăzi, în Capitală, la orele prânzului erau sancționați cetățenii depistați că nu poartă măștile în stațiile și trenurile metroului. În numai cinci minute doi tineri au fost opriți de oamenii legii pentru că nu purtau măști, anunță știri.tv.ro.

Surse judiciare spun că li s-ar fi recomandat polițiștilor să nu dea amenzi până ce nu ar exista toate condițiile legale prevăzute de legea privind instituirea stării de urgență.

Ne puteți urmări și pe Google News