Autoritățile, fie că vorbim de superiorii ierarhici din Parchet, de CSM sau de SRI, ar fi putut să știe și să investigheze activitățile considerate incompatibile cu calitatea de magistrat ale procurorului DNA Mircea Negulescu, potrivit unui memoriu adresat de un polițist local din Ploiești Procurorului General al României, la acel moment Tiberiu Nițu. Polițistul local precizează în document că i-a sesizat pe șefii ierarhici ai lui Negulescu, pe șeful SRI local și că se va plânge la Inspecția Judiciară, unor ambasade și chiar președintelui Iohannis.
Director general adjunct al Poliției Locale a Municipiului Ploiești în momentul redactării memoriului, Cristinel Toader face acuzații extrem de grave la adresa procurorului Negulescu. El susține că procurorul DNA, pe care-l cunoscuse întâmplător, l-a sfătuit să depună denunț penal cu privire la o situație pe care o descoperise la preluarea postului, dar ulterior atât Negulescu, cât și un apropiat al acestuia, jurnalist, ar fi făcut presiuni asupra sa să renunțe la plângere.
Polițistul Toader îl acuză pe Negulescu de „atingerea onoarei si probităţii profesionale, precum si a prestigiului justiţiei, săvârşite atat în exercitarea atribuţiilor de serviciu cat si în afara acestora; nerespectarea secretului confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care procurorul NEGULESCU MIRCEA a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei; nerespectarea în mod nejustificat a obligaţiilor cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente și folosirea funcţiei de procuror pentru a obţine un tratament favorabil din partea conducerii Politiei Locale Ploiesti si intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri ale unor afini ori prieteni apropiati, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii”.
O prietenie dubioasă
„Procurorul NEGULESCU MIRCEA este prieten cu numitul STAVRI CATALIN, jurnalist local, freelancer, care administreaza propriul blog si este colaborator la mai multe publicatii on line si alte entitati media locale”, își începe povestea polițistul local. Nimic neobișnuit, dar Toader spune că cei doi, care sunt „prieteni intimi” și merg împreună la tot felul de petreceri prin localuri, stropite din belșug cu alcool, care dezleagă cam prea mult limba omului legii, care povestește ce nu ar trebui jurnalistului și altor persoane din anturaj. „La aceste mese sunt prezenti exponenti ai lumii interlope locale (ex. CANTEMIR NICOLAE) sau persoane din mediul politic/de afaceri, de ex. STANCIU GEORGE, zis „MARDARE”, presedintele organizatiei de tineret a PSD, ginerele fostului primar PSD al municipiului Ploiesti, Emil Calota (in prezent vicepresedinte al Agentiei Nationale de Reglementare in domeniul Energiei). Pe lângă că află informații din dosare, mai acuză Toder, „unii din acestia, avand reprezentarea ca sunt „prieteni” cu procurorul NEGULESCU MIRCEA, se folosesc de numele/functia acestuia pentru a-si asigura, conjunctural, anumite avantaje, sau pentru a-si ameninta adversarii/oponentii”.
Jurnalistul și procurorul nu sunt doar prieteni de chermeze, ci Stavri îl vizitează foarte des pe procuror la birou. „Incepand cu martie 2014, dar indeosebi in perioada august-octombrie a anului trecut, continuand cu lunile ianuarie-martie 2015, numitul STAVRI CATALIN, utilizand calitatea de ziarist, instigat, incurajat si sprijinit (pentru unele articole, chiar cu informatii obtinute in activitatea profesionala), de procurorul NEGULESCU MIRCEA, duce o campanie de presa denigratoare la adresa mea si a Politiei Locale Ploiesti pe care o conduc (majoritatea si cu tenta/caracter politic), dar si la adresa politistilor din cadrul Brigazii de Combatere a Crimei Organizate Ploiesti, vizati cu precadere fiind seful acestei structuri a Politiei nationale, cms. sef. Furtuna Constantin, si comisar Saghel Emanuel”, mai acuză polițistul.
Relația dintre jurnalist și procurorul DNA are și o altă latură, aceea în care Stavri îi face PR lui Negulescu. Relație reciproc avantajoasă, nu neapărat nemaiîntâlnită, dar problemele se complică atunci când ziaristul devine instrument de presiune. „Concomitent, in diferite medii, STAVRI CATALIN a afirmat ca procurorul NEGULESCU MIRCEA ar fi solicitat si a obtinut autorizatie pentru interceptarea comunicatiilor subsemnatului, creand impresia de-a lungul timpului ca magistratul imi instrumenteaza un dosar penal in care, deja, ar fi dispus inceperea urmaririi penale, sugerand ca ordonanta ar fi motivata prin probele obtinute din aceste interceptari, coroborate cu cele pentru presupusele fapte penale „dezvaluite” de STAVRI CATALIN in articolele de presa publicate, in legatura cu care magistratul s-ar fi sesizat din oficiu”, îi povestește polițistul lui Tiberiu Nițu, din întâmplare ploieștean, deci destul de în temă și cu lumea bună, și cu interlopii urbei. Cristinel Toader va afla, pe 27 aprilie 2015, că există, într-adevăr, un dosar penal pe numele lui.
Acuzații în cascadă: amenințări și șantaje
„In aceleasi imprejurari ori in conjuncturi/ocazii de alta natura, dar in acelasi registru negativ creat, STAVRI CATALIN si STOICHICIU CEZAR DAN (un politist local) afirma in cercurile de relatii apropiate (inclusiv in randul unor subalterni din Politia Locala Ploiesti), ca subsemnatul voi fi arestat de procurorul NEGULESCU MIRCEA, iar cei vinovati nu vor fi trasi la raspundere penala pentru un prejudiciul cauzat institutiei si nici nu-l vor plati, actele ilicite generatoare fiind sesizate de mine in 2013 organelor judiciare, asa cum voi detalia in cele ce urmeaza”, atacă polițistul local, care precizează că a făcut deja denunțuri penale cu privire la aceste fapte.
Cristinel Toader îi relatează procurorului general, în memoriu, și faptele petrecute la Poliția Locală Ploiești, în legătură cu care a depus o sesizare penală. „Dupa numirea mea in functia de director general, am constatat ca, anterior, in anul 2011, la respectiva institutie publica locala s-a derulat procedura pentru achizitionarea unui soft care, conform semnalarii specialistilor STS, nu corespundea standardelor de securitate, verificarile complete efectuate conducand la concluzia ca nu s-au respectat normele legale privind achizitiile publice si ca, deci, si plata contravalorii acestuia (cca. 3,2 mld. ROL) a fost nejustificata”
Cunoscându-l pe Negulescu cu câțiva ani în urmă, Toader i-a cerut sfatul, iar procurorul l-a încurajat să formuleze plângere penală, lucru pe care l-a și făcut, „sesizarea Politiei Locale Ploiesti avand nr. de iesire 6857 / 08.10.2013, inregistrata in aceeasi zi la poz. 16 din Registrul procurorului de serviciu”. „Ulterior, insa, am fost contactat de ziaristul STAVRI CATALIN – caruia, contrar normelor legale si deontologice, procurorul NEGULESCU ii relatase despre lucrarea penala – care m-a apostrofat in legatura cu denuntul, precizandu-mi ca una din persoanele vizate, STOICHICIU CEZAR DAN, este o cunostinta apropiata, un bun amic al sau”, mai povestește polițistul.
„In acest context, cunoscand despre relatia de prietenie existenta intre magistrat si STAVRI CATALIN, am avut o discutie cu procurorul NEGULESCU MIRCEA, expunandu-i, argumentat, nemultumirea mea cu privire la atitudinea agresiva a ziaristului, constand in exercitarea de presiuni asupra mea, dublata de amenintari cu repercusiuni penale, in scopul retragerii de catre subsemnatul a plangerii penale formulate legitim, in calitate de reprezentant legal al institutiei pe care o conduc, cu atat mai mult cu cat persoanele implicate au mai produs Politiei Locale Ploiesti un prejudiciu in valoare de 4,5 miliarde ROL, stabilit printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila”, acuză Toader.
El se plânge că, după ce a refuzat să renunțe la plângere, jurnalistul Cătălin Stavri a început să-l atace în presa locală. Cunoscând că ziaristul este prieten cu procurorul Negulescu, adjunctul Poliției Locale l-a rugat pe anchetator să ia atitudine față de aceste atacuri, mai ales că, bănuia Toader, informațiile puteau să-i parvină jurnalistului exact de la procuror.
Mai există o acuzație la adresa lui Negulescu, cea de tentativă de trafic de influență. „O alta posibila motivatie a virulentei campanii de presa ce are ca scop calomnierea persoanei subsemnatului, care, de o buna perioada de timp, are elemente de santaj, este refuzul meu de a da curs traficului de influenta facut de procurorul NEGULESCU MIRCEA pentru a-i angaja fina la Politia Locala, prin favorizarea acesteia la concursul organizat. Astfel, deoarece nu am achiesat la solicitarea de a-i transmite acesteia subiectele de concurs si nu am intreprins celelalte demersuri dorite pentru ca aceasta sa fie declarata admisa in dauna celorlalti concurenti inscrisi, atacurile indreptate impotriva mea, de natura celor descrise mai sus, s-au amplificat si au crescut in consistenta si frecventa”, mai acuză Toader în memoriul trimis lui Tiberiu Nițu.
Urmează acuzații care amintesc de dosare de notorietate națională, cum a fost cel legat de dispariția unor sume importante din casetele de valori ale unei bănci. „Exista banuiala legitima ca, printre banii/valorile pe care numitul NICOLAE CANTEMIR ii reclama ca i-ar fi fost sustrasi din cutiile de valori ale BCR Ploiesti (exista dosar penal la IJP Prahova), se afla si bani ai procurorului NEGULESCU MIRCEA (relatii pot da cms. sef de politie ZECHERU NICOLAE – seful Serviciului Investigatii Criminale din cadrul IJP Prahova si cms. sef de politie ISPAS CONSTANTIN – seful Serviciului Teritorial Ploiesti al Directiei Generale Anticoruptie din MAI)”, spune polițistul local.
Dar cea mai importantă parte se leagă de numele fostului primar Iulian Bădescu, pe care Negulescu i-ar fi cerut lui Toader să-l denunțe. „In ultima perioada, procurorul NEGULESCU MIRCEA:
- mi-a transmis diverse amenintari prin intermediari cu probleme penale si prin diversi jurnalisti, ca voi suporta rigorile legii deoarece „o parte din milioanele de euro sustrase de fostul Primar al Municipiului Ploiesti, BADESCU IULIAN, s-ar afla la domiciliul meu”;
- m-a hartuit frecvent, telefonic, cerandu-mi, cu totul in afara cadrului legal, procedural si institutional, sa declar despre presupusele fapte savarsite de fostul Primar al Municipiului Ploiesti, BADESCU IULIAN, despre care eu as avea cunostinta”, povestește Toader.
„Totul a culminat in zilele de 27 si 28.04.2015, cand procurorul NEGULESCU MIRCEA s-a prezentat la sediul Politiei Locale Ploiesti. Pe 27.04.2015 am fost convocat de magistrat in biroul directorului general, CARMEN GHEORGHE, unde – de fata cu functionarii pe care Curtea de Conturi ii acuza de crearea acelui prejudiciu total de 360.649,68 lei (paguba definitiva, stabilita prin hotararea judecatoreasca, pentru care eu am formulat plangere penala in numele institutiei pentru infractiuni de abuz in serviciu si delapidare), respectiv STOICHICIU CEZAR DAN, IONESCU MARIANA si in prezenta celuilalt director general adjunct, ostil subsemnatului, VAIDA ADRIAN – procurorul NEGULESCU MIRCEA m-a amenintat si mi-a pus in vedere ca „va avea grija de mine”. Precizez ca, prin atitudinea adoptata, m-a umilit in fata subalternilor, respectiv exact fata de acele persoane impotriva carora institutia a formulat plangere penala si in a caror sarcina a fost retinut in mod irevocabil prejudiciul sus amintit”, se mai plânge Procurorului General al României polițistul ploieștean.
„De asemenea, a dat dispozitie actualului director general, GHEORGHE CARMEN, si unui functionar public de la Serviciul Juridic sa-mi sigileze biroul, cu mentiunea ca a doua zi se va prezenta pentru a efectua perchezitie. Perchezitia si ridicarea de inscrisuri au avut loc pe data de 28.04.2015, cand magistratul a venit insotit de ziaristul STAVRI CATALIN, care – contrar tuturor prevederilor legale in materie procesual penala – a participat la efectuarea perchezitiei, fiind singurul ziarist care, ulterior, a publicat in presa locala stirea despre activitatea procurorului la institutia administratiei publice locale amintita”, continuă relatarea făcută de Cristinel Toader.
„A convocat in fostul meu birou pe subalternii mei: ENITA ALEXANDRU, NICOLAE EVELINA, MOCANU ISABELA si alti salariati din cadrul compartimentelor functionale ale politiei locale, fata de care a avut o atitudine deplasata si un comportament suburban (ex. „Ce, ma, esti smecher?!”), amenintandu-i sa dea declaratii impotriva mea, lansand ironii la adresa persoanei mele (ex. „Uite, astia sunt mucii lui Toader!”) etc. etc. Mentionez ca a fost insotit de cms. de politie Iordache de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, care a inregistrat audio toata discutia (intregul dialog care a avut loc in acea incinta). Subsemnatul nu am fost convocat si nu am participat la aceasta, se încheie tirul acuzațiilor aduse de Toader fostului procuror DNA.
Directorul general adjunct al Poliției Locale a Municipiului Ploiești îi cerea lui Tiberiu Nițu cercetarea tuturor acestor acuzații și îi mai preciza, în urmă cu aproape doi ani, pe Procurorul General, că l-a informat despre această situație pe șeful Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Liviu Tudose și pe șeful SRI Prahova, lt. Col. Sabin Iancu. De asemenea, polițistul local spune că a sesizat Inspecția Judiciară din cadrul CSM, că va depune un denunț penal contra lui Mircea Negulescu, că va informa câteva ambasade europene și pe cea americană și va face și o sesizare către președintele Klaus Iohannis.