Autoarea seriei „Harry Potter”, pusă la zid de comunitatea LGBT. „Dacă spui adevărul, nu înseamnă că ești ostil”

Autoarea seriei „Harry Potter”, pusă la zid de comunitatea LGBT. „Dacă spui adevărul, nu înseamnă că ești ostil”

Scriitoarea J.K. Rowling este acuzată de transfobie în urma unor mesaje pe care le-a publicat pe Twitter.

Autoarea britanică J.K. Rowling, cunoscută pentru seria de romane ''Harry Potter'', se află din nou în mijlocul unei controverse provocate de o serie de mesaje publicate pe Twitter şi criticate de activiştii pentru drepturile persoanelor transsexuale, informează DPA.

Scriitoarea a comentat sâmbătă un editorial referitor la inegalităţile din sistemul de sănătate folosind sintagma ''persoane care au menstruaţie'' pentru a fi mai incluzivă. '''Persoanele care au menstruaţie'. Sunt sigură că exista un termen pentru aceste persoane. Să mă ajute cineva'', a scria autoarea pe Twitter.

În ciuda criticilor virulente care nu au întârziat să apară, Rowling a continuat prin a afirma că ''Dacă sexul nu este un concept real, atunci nu există atracţie între persoane de acelaşi sex. Dacă sexul nu este un concept real, viaţa pe care o trăiesc femeile de pe întreg globul este anulată. Cunosc şi iubesc persoane trans, dar desfiinţarea conceptului de sex elimină posibilitatea multora de a-şi discuta viaţa într-un mod plin de semnificaţie. Dacă spui adevărul, nu înseamnă că eşti ostil.''.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Respect drepturile oricărei persoane trans de a trăi în felul în care se se simte confortabil şi autentic'', a mai adăugat autoarea. ''Aş protesta alături de voi dacă aţi fi discriminate pentru că sunteţi persoane trans. În acelaşi timp, viaţa mea a fost marcată de faptul de a fi femeie. Nu cred că este ceva ostil în a face această afirmaţie''.

Organizaţia GLAAD, care luptă pentru drepturile persoanelor LGBTQ, a comentat afirmaţiile autoarei spunând că Rowling ''continuă să se alinieze unei ideologii care distorsionează în mod voit faptele referitoare la identitatea de gen şi la persoanele trans. În 2020, este inacceptabil să ataci persoanele trans''.

Cu mai puţin de şase luni în urmă, Rowling a fost criticată după ce şi-a arătat sprijinul pentru Maya Forstater, o cercetătoare care a rămas fără slujbă după ce a afirmat că oamenii nu-şi pot schimba sexul biologic.

''J.K. Rowling, ale cărei cărţi oferă speranţă copiilor că pot contribui la crearea unei lumi mai bune, s-a aliniat acum la o ideologie anti-ştiinţă, care neagă însăşi umanitatea persoanelor transgender'', a spus la momentul respectiv Anthony Ramos, director în cadrul GLAAD. ''Bărbaţii trans, femeile trans şi persoanele non-binare nu sunt o ameninţare şi, să sugerezi opusul, vulnerabilizează persoanele trans. Acum este momentul ca aliaţii care cunosc şi susţin persoanele trans să vorbească şi să susţină dreptul fundamental al acestora de a fi tratate egal şi corect''.

Valul de critici stârnit de mesajele postate recent pe Twitter de autoarea britanică a inspirat duminică dimineaţă crearea hashtag-ul #IStandWithJKRowling (''o susţin pe J.K. Rowling''), invadat apoi de detractori ai autoarei.

Sursa: Agerpres