Armata face apel la calm și evitarea dezinformărilor

Armata face apel la calm și evitarea dezinformărilor Armata Republica Moldova / sursa foto: Ministerul Apărării

Armata Republicii Moldova face apel la calm și la evitarea dezinformărilor, în contextul în care trupele și tehnica militară participante la un exercițiu se întorc la baze.

Armata face apel la evitarea dezinformărilor, în Republica Moldova

Ministerul Apărării de la Chișinău a anunțat că echipamentele militare ale Armatei Naționale se întorc de la exercițiul Joint Combined Exchange Training (JCET-2024). De asemenea, ministerul le cere cetățenilor să rămână calmi și să nu răspândească dezinformare.

Oficialii explică faptul că JCET-2024 s-a încheiat, așa că atât cadrele militare, cât și echipamentele care le-au fost încredințate, se întorc la locurile lor de desfășurare permanentă pe drumurile publice.

Propagandiștii pro-ruși se folosesc de astfel de evenimente

Apelul la calm și eviarea dezinformărilor vin în contextul în care, pe 17 februarie, a fost distribuit pe rețelele de socializare un film cu deplasarea echipamentelor militare moldovenești spre un exercițiu.

Ne puteți urmări și pe Google News
Armata Republica Moldova

Armata Republica Moldova

Propaganda pro-Kremlin a afirmat atunci că ar fi vorba de un transfer militar de la Cimișlia la Găgăuzia. De exemplu, deputatul socialist al Adunării Populare a Găgăuziei, Leonid Kiosi, a făcut postări pe rețelele de socializare despre un presupus „transfer de trupe în Găgăuzia . ”

Ministerul Apărării al Republicii Moldova a negat informațiile false, clarificând că respectivele camioane militare se întorc la unitatea militară din Cahul.

Ce a fost exercițiul multinațional JCET-2024

Acum, exercițiul multinațional JCET-2024, desfășurat la centrele de pregătire ale Armatei Naționale, a devenit un nou motiv pentru apariția falsurilor în spațiul media, a menționat Ministerul Apărării.

Cursurile au avut loc la centrele de pregătire ale Armatei Naţionale în perioada 1 - 19 aprilie. Scopul exercițiului a fost pregătirea comună și schimbul de experiență între forțele speciale moldovenești, române și americane, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate între contingentele participante.

„Exercițiul de schimb de experiență combinat în comun” a fost desfășurat în conformitate cu planul de pregătire al Armatei Naționale pentru 2024.

Revista presei