Editura Evenimentul si Capital

Australia înăsprește cerințele pentru obținerea cetățeniei

Autor: | | 1 Comentarii | 688 Vizualizari

Guvernul conservator al Australiei a promis joi că va depune toate eforturile necesare pentru a înăspri cerințele necesare pentru obținerea cetățeniei acestei țări, după ce parlamentul a refuzat să aprobe o serie de decizii ale Executivului, în acest sens.

Primul Ministru Malcolm Turnbull a propus reguli mai dure în luna aprilie, care presupuneau examene mai grele la limba engleză și creșterea perioadei de rezidență în cazul solicitanților cetățeniei, de la unu la patru ani. Declarația are loc în contextul sporirii presiunilor populiste în Australia și a creșterii în sondaje a partidului anti-imigrație One Nation, condus de Pauline Hanson. Partidul Laburist, de opoziție, precum și alți critici ai guvernului, au blocat proiectul de lege în Senat, unde a fost depășit termenul limită pentru a fi adoptat. Proiectul de lege a fost criticat mai ales din cauza cerinței ca noii cetățeni să cunoască limba engleză la nivel universitar – situație la care Partidul Laburist s-a referit ca fiind o politică de tip "Australia Albă" prin discriminarea imigranților din țări în care engleza nu este limbă oficială. De asemenea, opoziția l-a criticat pe domnul Turnbull pentru remarcile sale cu privire la noua lege, și anume că ar pune "valorile australiene" în prim-planul procedurilor de obținere a cetățeniei. Ministrul pentru Imigrație, Peter Dutton, nu consideră că este o mare problemă situația din Senat, unde guvernul are nevoie de sprijinul partidelor mai mici pentru adoptarea legilor, promițând să revină cu un proiect de lege modificat, care va avea cerințe mai lejere cu privire la cunoștințele de limba engleză. De asemenea, domnia sa a menționat că va cere aplicarea noilor legi pentru obținerea cetățeniei în iulie 2018, în loc de a impune o decizie retroactivă, începând cu data anunțului inițial al domnului Turnbull, în aprilie 2017. Totuși, guvernul a rămas pe poziții cu privire la cerința ca imigranții să fie rezidenți timp de patru ani, afirmând că este nevoie să se elimine elementele criminale înainte ca aceștia să devină cetățeni. "Spunem doar că vrem ca oamenii să respecte legile australiene, dorim ca oamenii să adopte valorile australiene, dorim ca aceștia să lucreze dacă au vârstă potrivită pentru a munci", a declarat domnul Dutton într-un interviu acordat joi. "Nu vom permite ghetoizarea pe care o vedem în alte părți ale lumii, unde oamenii încearcă să adopte un sistem juridic diferit sau încearcă să evite folosirea limbii engleze. Nu vom tolera o astfel de situație în țara noastră". Un număr de 114.109 de persoane a dat examenul pentru obținerea cetățeniei australiene, în perioada 2014-2015, iar 112.474 dintre aceștia l-au trecut, potrivit celor mai recente date statistice privind imigrația în Australia.(AFP)

Pagina 1 din 1
Tag-uri: australia



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:25 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 23:00 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 22:20 DRAGNEA: „Nu mă mai INTERESEAZĂ amnistia și grațierea” 21:46 DECLARAȚII în PSD: Dăncilă: „vom STABILI daca vor fi și REMANIERI” 21:05 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA :„ S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 20:49 CEx al PSD. BOMBĂ DE ULTIMĂ ORĂ! Strategul Dragnea a rezolvat o mare problemă. MESAJUL ESTE CLAR. Breaking news 20:25 O FEMEIE CU GREUTATE în PSD a spus tot ce ştie despre RĂZBOIUL DIN PARTID: „Aseară ne-am întâlnit mai mulţi...” News alert 19:21 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 18:17 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 18:01 ALERTĂ în PSD. Se cere REMANIEREA unui important MINISTRU din GUVERNUL DĂNCILĂ. 17:32 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 17:11 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 16:06 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 15:51 ȘTIRE-BOMBĂ! Dăncilă a declarat din ce TABĂRĂ face PARTE. ANUNȚ de ULTIM MOMENT 15:33 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 14:04 CEx încinge spiritele. SCANDAL de ultimă oră în PSD. „Președintele a fugit cu CHEIA să nu facă ședință!” 13:58 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 12:34 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 11:32 Liderul PSD TULCEA, Horia Teodorescu, MANDAT ÎN ALB din partea filialei: “Voi decide în CEX cum voi vota”

Articole salvate